Secretele creatorilor de artă populară


Până pe data de 13 martie 2015, la Secţia de Etnologie şi Folclor „Mihai Pop” vor putea fi răsfoite albu­mele organizate în expoziţia de carte „Crea­tori de artă popu­lară”. Pe la sfârşitul secolului XIX şi înce­pu­tul secolului XX, apă­­reau primele sem­ne de îngrijorare cu privire la soarta artei populare româneşti. A trecut o perioadă destul de lungă de atunci şi arta populară continuă să existe, fenomen mereu prezent în viaţa cotidiană, acela al trecerii de la o epocă la alta, cu adaptările de rigoare. Esenţial este ritmul transformărilor. În arta populară şi în meşteşugurile artistice, sunt încorporate valori „externe” ale umanităţii în genere, legate de îm­plinirea unor nevoie fundamentale ale omului. Pe lângă aceste nevoi, omul mai resimte şi necesitatea comunicării în cadrul căreia limbajul fru­mosului este unul dintre cele mai generale prin conţinut şi dintre cele mai particularizante prin expresie şi formă. Etnologic vorbind, casa, care este un adăpost, dar de cele mai multe ori şi operă de arhitectură, parti­cipă la configurarea culturii spirituale a grupului social respectiv. La fel se poate spune şi în cazul obiceiurilor, de ceramică sau de textile, fiecare având şi un aspect utilitar şi unul care ţine de aprecierea estetică. Cel care îmbină ambele aspecte într-un obiect unic, bivalent ca funcţie, este crea­to­rul a nenumărate obiecte aparţinând totodată, tehnicii şi artei. Dez­vol­tată pe un teritoriu bogat în ample tradiţii de artă, cultura populară ro­mâ­nească este vie, manifestând resurse capabile să se adapteze trans­for­mă­rilor care au avut loc după cel de-al doilea război mondial şi după anii ’90.
Elisabeta PEARCU, bibliotecar al Secţiei de Etnologie şi  Folclor „Mihai Pop”