
Se reabilitează iluminatul public pe zeci de străzi din Râmnic
Printr-o conferință de presă, ieri a fost lansat proiectul „Reabilitare iluminat public în Municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv realizarea unei canalizații subterane noi aferente rețelelor electrice și de telecomunicații”. Bugetul proiectului este de 24.905.743,67 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile este de 20.936.234,35 lei, iar perioada de implementare a proiectului este, conform contractului de finanțare, din 01.07.2015 până în data de 31.03.2021.
Proiectul are ca obiectiv specific creșterea eficienței energetice în sistemul de iluminat public pe următoarele străzi: Iancu Pop, Nicolae Titulescu, Grigore Procopiu, Republicii, Decebal, Henri Coandă, Rapsodiei, Matei Basarab, Dr. Hacman, Mărășești, Arhiepiscopiei, Nicolae Bălcescu, Popa Șapcă; Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Ostroveni, Luceafărului, Pandurilor, I. C. Brătianu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Tineretului, Ion Referendaru, Petrișor, Dacia, Matache Temelie.
Un alt proiect, lansat tot ieri, vizează reabilitarea termică a blocurilor de locuințe A53, C16, A10, B2, C24.