Scrisoare deschisă domnului Victor Giosan (4)

Nu credeţi, domnule Giosan, că schimbarea unui preşedinte, mai ales când este invocată de popor,  este treaba lumii politice? Majoritatea, aşa cum se face ea, mânească, este legea fundamentală a democraţiei. Dacă vă este bine la ONG-ul pe care îl conduceţi, nu înseamnă că şi altora le este bine. Rememoraţi, cu sinceritate, ultimii patru ani şi când publicul va părăsi sala veţi rămâne trist. Traian Băsescu – Preşedinte şi Prim-Ministru, şef absolut peste DNA şi peste Servicii Secrete, peste Curtea Constituţională, autocrat cinic „îndrăgostit de popor”, umbră palidă, din imaginile televizate, prin Consiliul Europei, actor perfect mimând drepturi şi libertăţi, ipocrit mărturisindu-şi dragostea de ţară şi sărăcia materială (dumneavoastră ştiţi mai bine cum a obţinut vila din „Mihăileanu”, aşa cum aţi fost martor al conflictelor care nu se mai terminau dintre Preşedinte şi Tăriceanu) alături de Elena Udrea – Anastase – Videanu – Blejnar – Boc, marele preş  de la Palatul Victoria. Aţi uitat toate aceste lucruri, alături de drasticele măsuri de austeritate pe care le-a impus, fără să clipească, celor săraci, nu clicii care îl înconjura. Orgoliosul Traian Băsescu s-a vrut reformatorul şi izbăvitorul României, lăsând România pradă veroşilor demnitari, sau impostorilor (vezi, sau revezi Boc, Ialomiţeanu, Funeriu, Igaş; şi din nou Udrea, Anastase, Blejnar şi atâţia alţii pe care şi eu risc să-i uit). Amintiţi-vă de cele câteva sute de oameni care, o jumătate de iarnă, au rămas statornici principiilor şi dreptului lor de a striga „jos Băsescu!” şi au invocat o altă clasă politică. Să nu ne întoarcem la popor doar când interesul personal o reclamă!
Nu eu am inventat democraţia şi nici legile ei. Nu eu formez majorităţi, ele se formează singure. Nu este un păcat a te supune legilor democratice, indiferent cum se impun, altfel riscăm anarhia şi despotismul. Poate că ne bântuie, încă, aşa cum uneori răul nu mai este o povară, ci doar o evadare în ape mefitice, de care ni se face dor. Sunt o fiinţă liberă, aşa am trăit întotdeauna, şi de douăzeci şi doi de ani îmi caut singur drumul, muncesc, conduc oameni şi sufăr ca să le asigur salariul. Trăiesc, adică, din propria muncă, din propriul chin. Ştiu mai bine decât dumneavoastră ce înseamnă liberalismul şi mai ştiu că cel care se supune lui este mereu sub chinuri. M-am împăcat cu el, l-am asumat, nu doar formal şi declamativ, şi mă supun lui. Iar partidul, domnule Giosan, oricare ar fi el, este un organism viu, tutelar, dacă te hotărăşti să faci pasul, sau inexistent dacă nu creezi apartenenţă la el. Şi un rebel ca mine, dacă este în interiorul lui, trebuie să-l accepte, atâta timp cât nu intră în contradicţie de nerezolvat cu el. Se pare că dumneavoastră vă aflaţi într-un asemenea moment.
CONTINUARE…