Scriitorul-metaforă ne-a părăsit
Vestea mi-a cernit toată ziua: magnificul Fănuș Neagu, frumosul nebun al marilor orașe nu mai este printre noi. Ne-a părăsit, după o boală dură și lungă. În geana somnului de dimineață a plecat „dincolo de nisipuri”, lăsând moștenire posterității o bogăție mănoasă. A cuvintelor! O bogăție pe care o cunoaștem și o recunoaștem după unicitatea metaforelor sale.
Cu vreun deceniu și mai bine în urmă, la New York, l-am întâlnit pe Romulus Zaharia, autorul romanului „Ademenirea”, carte interzisă în 1984 de cenzura vremii. Mi-a vorbit cu nostalgie de anii petrecuți în redacția revistei „Luceafărul”, unde lucrase, chiar de la începuturi, ca secretar general de redacție. Cum ne-am așezat la vorbă, prima sa întrebare a fost: Ce mai face Fănuș Neagu? L-am lăsat să-și depene amintirile: „A făcut parte și Fănuș din redacția Luceafărului… Un scriitor extraordinar! Fănuș Neagu rămâne un mare maestru al metaforei. Așa cum a fost Nichita în poezie, așa este Fănuș în proză. Am citit de curând într-un ziar românesc, ordinar ziar, în care se scrie despre boxerul Fănuș Neagu. Omul acesta nu e în stare să omoare o muscă. Rușine celui care a scris asemenea bazaconii!…” „Ursul merge, jigodiile latră, iubite frate Zaharia”, i-am răspuns. „Cărțile lui Fănuș Neagu se propun și inimii, și cugetului, ca deschizătoare de orizonturi pe care, poate, nu le bănuiam, dar pe care, în forul nostru interior, le râvneam. Un scriitor ca Fănuș Neagu se naște o dată la o sută de ani. Este o plăcere să-l citești, dar este o plăcere să și-l asculți. A cultivat și cultivă metafora în proză, ilustrându-se în toate cărțile sale ca un inepuizabil și unic scriitor-metaforă.”
A plecat în viață din apropiere de Brăila, din Grădiștea natală, cuvântul său fiind ca un murmur sfânt venit dinspre apele legendarului Istru. Plănuisem, cu prietenul de-o viață Ion Andreiță, să-i facem împreună o vizită la Elias, unde se afla internat. Așteptam zile mai puțin apăsătoare de suferință. Îmi promisese câteva rânduri de prezentare pentru volumul în lucru Arborele de Apă. Cartea Dunării. Așteptam clipa întrevederii… Dar nu s-a mai întâmplat. Prea devreme s-a așezat solemn în locu-i rezervat în Cartea cu prieteni! Ne rămân, însă, în dar, bunăvoința și iubirea sa. Ne rămân, ca și vouă, dragi cititori, armoniile celeste din vasta sa operă.
Dumnezeu să-l apere – și în cealaltă lume – de cei vicleni și să-l așeze în rândul marilor zei, fiindcă a slujit cu mare talent și credință poporul său, limba română cea veșnică și nepieritoare!