Sărbătoarea de la Horezu, în toi
• comunitatea condusă de Ilie Fârtat marchează 525 de ani de la atestarea documentară
De miercuri, 5 septembrie, administraţia din Horezu organizează „Zilele oraşului”, eveniment înscris în proiectul „Promovarea produselor şi a evenimentelor turistice specifice din zona depresionară Horezu pentru dezvoltarea şi consolidarea turismului în Nord-Vestul Judeţului Vâlcea” cod SMIS 16531.
Mâine, 8 septembrie, în centrul oraşul Horezu se deschide la ora 9.00 târgul de meşteşuguri tradiţionale, dublat de parada costumelor populare (însoţită de fanfara „Gabriel Chaborschi” din Rm. Vâlcea şi ansambluri folclorice din judeţele Gorj, Olt şi Vâlcea). Cu acest prilej, primarul Ilie Fârtat va deschide oficial evenimentul. De la ora 13.30, la Club „Incubator 107” are loc concursul de desene şi concursul de olărit cu amatori intitulat „Strâmbă roată”. În seara zilei de sâmbătă vor fi premiate cuplurile care aniversează „nunta de aur” (50 de ani şi 60 de ani de la căsătorie), dar şi tinerii care împlinesc vârsta de 18 ani la începutul lunii septembrie. În ultima zi a sărbătorii de la Horezu sunt programate următoarele: defilare motociclete şi buggy, concursuri ciclism şi cros (centrul oraşului şi punctul „Treapt”).