Șapte luni, peste 7.000 de împrumuturi de 118 miliarde lei „La pensionari”


În primele șapte luni ale anului, 7.277 de persoane s-au prezentat la sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Râmnicu Vâlcea, solicitând împrumuturi ce depășesc 117 miliarde lei vechi. Cel mai mic împrumut de până-n prezent rămâne cel de 90 lei. „Trebuie să fim înțeleși și să-i înțelegem, la rândul nostru, pe cei care se înscriu. În ciuda tuturor promisiunilor făcute de guvernanți, promisiuni aiurea, oamenii tot se înscriu. Aici găsesc un punct de sprijin la nevoie”, declară Grigore Răban, președinte CARP Râmnicu Vâlcea.

În cele șapte luni, s-au înscris 701 noi-membri, din care 54 nepensionari, s-au retras 148 și au decedat 435. În cazul ultimilor, moștenitorii au fost ajutați cu suma totală de 220.630 lei. S-au mai acordat: 109 ajutoare pentru procurarea de ochelari, în valoare de 5.758 lei, 160 ajutoare pentru tratamente în stațiuni și trei pentru procurarea de aparate auditive. Cabinetul de stomatologie a fost frecventat de 735 pacienți, la ecografie s-au prezentat 32 persoane, la masaj, 123, la frizerie, 705, la coafor – 722, la croitorie – 327, la cizmărie – 67, iar Clubul a fost frecventat de 3.689 pensionari.