Sâmbătă, după zece meciuri fără victorie în Superligă, „New Minerul” a înviat în Zăvoi!


• ortacii lui Peştereanu s-au împăcat cu victoria la finalul unui meci de cinci goluri şi tot atâtea ocazii
Minerul Costeşti şi SCM Râmnicu Vâlcea au aprins, sâmbătă, returul Superligii cu un meci deosebit de spectaculos. Vecine de clasament în «zona fatală», cele două echipe au avut în stăpânire câte o repriză. Copiii Zăvoiului au făcut o primă jumătate de meci năucitoare pentru gazdele de ocazie, dovedind o neaşteptată maturitate şi inspiraţie la finalizare, iar la pauză s-a ajuns cu scorul năucitor de 0-2! Prestaţia minerilor l-a îngheţat pe edilul Toma Peştereanu, care a ajuns la meci într-o puternică stare febrilă pentru a vedea cum decurge reconstrucţia al cărei arhitect a fost în această iarnă, în care a renunţat, fără prea multe remuşcări, la toată «garnitura» din tur.
A doua repriză a meciului a adus „remontada” ortacilor mult mai concreţi şi montaţi în faţa porţii adverse, dar şi cu un plus fizic evident. Dubla vârfului Focaru, marele pariu al Costeştiului adus cu mari eforturi tocmai de la Filiaşi, a antamat primele trei puncte ale acestui retur pentru mineri.
„Sunt mulţumit de rezultat şi de multe momente din jocul celei de-a doua reprize. Poate că n-avea cum să ne fie uşor la debut cu această nouă echipă care are numai câteva antrenamente împreună şi doar un amical, dar ocaziile ratate în prima jumătate şi emoţiile din final când puteam fi egalaţi nu se pot uita sau ierta! Am cerut şi impus o altă atitudine din acest retur şi ceva-ceva cred că s-a văzut azi… altfel nu puteam întoarce rezultatul. În mod normal, nu trebuia să suferim atât! Suntem,totuşi, în plin şantier, ca să mă exprim aşa, după ce am remaniat tot lotul iar actuala medie de vârstă este de numai 21 ani, iar omul nostru de gol are doar 17 ani! Trei puncte mari pentru a ne scutura şi mai mult de emoţiile retrogradării, dar nu e de ajuns! Ne trebuie atitudinea din a doua repriză pentru a ne numi cu adevărat echipă de fotbal. Dacă mai văd pe viitor uşurinţa şi complezenţa la finalizare din prima repriză de azi… Vreau să felicit şi adversarul nostru de azi de unde am zărit ceva talente pe care le voi urmări personal pentru viitor!”, a fost părerea primarului Toma Peştereanu imediat după electrizantul meci de sâmbătă, disputat pe sinteticul din Zăvoi, încheiat cu victoria Minerului Costeşti în faţa SCM Râmnicu Vâlcea prin scorul de 3-2.