S-a redus «munca la negru». ITM Vâlcea a descoperit doar două persoane prestând muncă nedeclarată
În luna februarie 2026, Compartimentul Relaţii de Muncă, din cadrul ITM Vâlcea, a efectuat 98 controale, fiind dispuse 209 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi clauzele din contractele colective de muncă, respectiv, contractele individuale de muncă.
Au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, din care 2 avertismente şi 4 amenzi în valoare de 80.000 lei.
În timpul controalelor, au fost identificate 2 persoane prestând muncă nedeclarată.
Pentru cazurile evidențiate mai sus angajatorii au fost sancționati in conformitate cu prevederile art. 260 (1), lit. e și lit. e^1 cu amenzi contravenționale in valoare totală de 60.000 lei.
Principalele neconformităţi constatate în controalele efectuate au fost:
– cazuri de muncă nedeclarată;
– neîntocmirea evidenței zilnice a orelor de muncă;
– nerealizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în procesele verbale de control;
– neplata drepturilor salariale;
– neacordarea repausului săptămânal;
– neplata orelor suplimentare;
– neplata orelor de noapte.
