„Românii nu au destul curaj să ţină fruntea sus pentru că au fost umiliţi de liderii lor”


• a afirmat principele Radu
 

Principele Radu a afirmat, duminică, cu ocazia unei ceremonii la MŢR, că românii nu au destul curaj să ţină fruntea sus pentru că au fost adesea umiliţi de liderii lor. „Sunt convins că societatea ro­mânească profundă are absolut tot ce-i trebuie. Singurul lucru este să ştie că are talentul, instinctul, une­ori în istorie şi norocul să meargă mai departe. Românii nu au destul curaj să ţină fruntea sus, pentru că au fost foarte adesea umiliţi de liderii lor, nu societatea româneas­că profundă a făcut erori, ci elita românească”, a declarat principele Radu.

Potrivit acestuia, guvernarea se ocupă cu politica, iar societatea românească cu scrierea istoriei zi de zi. „Politicienii au un rol admi­nis­trativ, pe care trebuie să şi-l facă cât mai bine, însă naţiunea are un rol creator. Fiecare dintre cei 22 de milioane, dacă mai suntem 22 de mi­lioane, avem un rol în menţi­ne­rea prezentului şi a viitorului şi de altfel avem cam întotdeauna ceea ce merităm”, a mai spus principele Radu. El a făcut aceste declaraţii cu ocazia ceremoniei de dezvelire a unei plăci memoriale la împlinirea a o sută de ani de la punerea pietrei de temelie a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.