RECOMANDĂRI MEDICALE PENTRU PERIOADA DE CANICULĂ


canicula1Având în vedere temperaturile deosebit de ridicate cu care ne confruntăm în ultimele zile, vă facem cunoscute următoarele recomandări cu rugămintea de a le respecta.

1. Se va evita expunerea la soare şi se vor folosi toate mijloacele de protecţie care ne stau la dispoziţie (pălării, ochelari de soare, umbrele sau creme protectoare). Se va evita plaja, în timpul prânzului, atunci când razele soarelui au cel mai nociv efect;

2. Îmbrăcămintea trebuie să fie foarte subţire, din fibre naturale (in, bumbac) şi în culori deschise;

3. Se vor consuma lichide multe, aproximativ 2-4 litri pe zi;

4. Alimentaţia va fi bogată în legume şi fructe. Se va renunţa la alimentele grase, băuturile alcoolice şi consumul excesiv de cafea;

5. Trebuie făcute duşuri cât mai dese, folsind apă la temperatură moderată;

6. Se vor evita eforturile fizice mari în acea perioadă a zilei când temperatura atinge valorile maxime; în activităţile din agricultură, construcţii, industrie, precum şi în toate cele care nu pot asigura condiţii cores­punzătoare de microclimat, activitatea se va desfăşura dimineaţa şi seara;

7. Angajatorii vor asigura, conform legii, modificarea programului de lucru în condiţiile impuse de temperaturile ridicate şi totodată distribuirea de apă minerală angajaţilor, în cantităţile necesare;

8. Acordaţi o atenţie deosebită copiilor, evitaţi transportul lor pe distanţe lungi şi nu îi lăsaţi mult în autovehicule fără sistem de clima­tizare;

9. Persoanele în vârstă, în special cele cu afecţiuni respiratorii şi cardia­ce, vor evita deplasările lungi, aglo­meraţiile şi expunerea la soare şi vor purta obligatoriu pălării de pro­tecţie;

dr. Gândăcioiu Cristina,

DSP Vâlcea – Compartiment Promovarea Sănătăţii