Realocarea între axe prioritare va fi permisă în cadrul aceluiaşi program operaţional
Realocarea sumelor între diferite axe prioritare ale aceluiaşi program operaţional va fi posibilă, conform unor modificări aprobate, miercuri, în şedinţa de Guvern. Până în prezent, ea era aprobată la nivel de axă prioritară, în cadrul unui program operaţional, anunţă Recolta.eu.
„Tocmai din acest motiv, ca să putem mişca banii între axe prioritare, am aprobat azi în Guvern o realocare între axe la nivel de program operaţional. Ideea este că eu pot să am pe o axă 30% utilizare şi pot să am pe alta 130%. Dar ideea este ca per total program să rămân pe aceeaşi alocare financiară”, a precizat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Acesta a mai anunțat că o altă modificare vizează faptul că autorităţile de management pot să dezangajeze în mod automat economiile pe care beneficiarii le au deja pe proiecte.
“Acesta este un lucru foarte important, la fel, pentru că multe astfel de sume, ca şi economii, zăceau pur şi simplu în contracte. Adică un beneficiar, după ce şi-a încheiat contractul de achiziţie publică, primeşte economii. Statul în mod normal trebuie să le ia de acolo să le ducă spre alte proiecte, ca să nu stea banii degeaba. Acest lucru este vizat de această ordonanţă de astăzi”, a declarat Eugen Teodorovici pentru aceeaşi sursă.
O altă ordonanţă adoptată de Guvern prevede ca beneficiarii de fonduri europene faţă de care statul nu a făcut anumite plăţi, dar cărora la percepea penalităţi sau dobânzi la anumite obligaţii fiscale, să beneficieze de amânări sau chiar de anulări ale penalităţilor.