Rabla, aviz favorabil Ambulanţei!


Au fost acceptate dosarele depuse de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, în cadrul programului Rabla. Unitatea condusă de Petre Duinea a intrat în program cu şase maşini scoase din uz pentru a primi două noi. Singura chestiune ce trebuie pusă la punct este legată de acordarea voucherelor. Acestea trebuie primite cât mai curând, pentru ca achiziţionarea unei noi maşini să se facă până la finele anului. Pe lângă aceste vouchere, conducerea Ambulanţei a prevăzut în buget 70.000 lei pentru achiziţionarea noilor maşini, fiind vorba de o maşină de teren care să intervină în zonele greu accesibile şi de un autoturism cu şapte locuri, pentru transportul mai multor pacienţi. Rămâne de văzut dacă tipărirea voucherelor şi transmiterea lor unităţii medicale se va face în timp util pentru ca, la rândul lor, cei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă să poată achiziţiona autoturismele noi.