Antreprenoriatul, o soluție în perioada de criză


Ieri, 22 noiembrie, Facultatea de Ma­na­gement Marketing în Afaceri Econo­mice Rm. Vâlcea, din cadrul Universității Constantin Brâncoveanu Pitești, a organizat o interesantă dezba­te­re în domeniul afacerilor, tema workshop-ului intitulându-se „Antreprenoriatul, o soluție pentru perioada de criză”.

Beneficiind de prezența specialiștilor în domeniu, Radu Mirea – Șef Serviciu teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Craiova și Elena Popescu – director Oficiul Registrului Co­merțului Vâlcea, evenimentul a evi­den­­țiat oportunitățile de dezvoltare a carierei prin intermediul antrepreno­ria­tului, precum și a posibilităților de acce­sare a fondurilor pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor.

Pe parcursul dezbaterii, moderată de Tudorel Popescu – Director Departa­mentul de Relații Internaționale din cadrul Universității Constantin Brânco­veanu, cei prezenți la acest workshop au avut posibilitatea de a afla, în mod obiectiv, toate informațiile necesare identificării capacităților și aptitudinilor antreprenoriale necesare inițierii și dezvoltării unei afaceri de succes, chiar și în actualul context economic, unul mai puţin favorabil derulării afacerilor.