PROSTIA

Prostia, cea mai pernicioasă şi rebelă formă a demnităţii umane. El, prostul, încurcă borcanele, se descurcă, e isteţ, face banul, jonglează, şantajază, speculează, are concurenţă. Prostul crede că lumea se termină cu cercul lui de gândire că dincolo de… nu mai este nimic. El se crede deşteptul lumii, iar când mai vrea şi orgoliu te face ţăndări. El vrea să te aducă la numitorul său comun, te blasfemează, ponegreşte, te falsifică, crede el… dar n-are cum să-ţi ia ce ai acumulat. Am întâlnit mulţi proşti, nebuni, dar am căutat să-i evit sau să-mi limitez expunerea. Ei, proştii, se rezumă doar la problemele mărunte. A facturilor: de curent, gaze, chirii, TV, telefon, preocupaţi de emisiuni TV superficiale, banale…

Prostul caută mai totdeauna ceea ce nu găseşte.

Un prost printre deştepţi este acceptat, dar un deştept printre proşti este catastrofal.

El, prostul, indiferent prin ce travestii trece, cândva îşi va arăta colţii superficialităţii.

În România, culmea, până şi prostul a devenit deştept…

Există prostia cezarică, individuală, colectivă şi intelectului.

Vorba unui proverb că: „omul până nu e şi fudul nu e prost destul”.