Propunere pentru un nou formular 097 „Notificare privind aplicarea sistemului TVA la încasare”


Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, pe websiteul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), la adresa www.anaf.ro, categoria Legislaţie/ Transparenţă decizională, a fost publicat şi poate fi consultat Proiectul de Ordin al preşedintelui ANAF pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (097) „Notificare privind aplicarea sistemului TVA la încasare”.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 621 din 29 august 2012, a fost reglementat sistemul TVA la încasare, prin care exigibilitatea taxei se amână până la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri sau a prestării de servicii, în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 156 indice 3 alin.(11) din Codul Fiscal, persoanele impozabile care trebuie să aplice sistemul TVA la încasare au obligaţia să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie inclusiv, o notificare din care să rezulte că cifra de afaceri din anul calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei. Aceste persoane aplică sistemul TVA la încasare începând cu prima zi a celei de-a doua perioade fiscale din anul următor celui în care nu a depăşit plafonul.

Conform prevederilor art. 1563 alin.(12) din Codul Fiscal, persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare şi care depăşesc în cursul anului calendaristic curent plafonul de 2.250.000 lei au obligaţia să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei fiscale în care au depăşit plafonul, o notificare din care să rezulte cifra de afaceri realizată, în vederea schimbării sistemului aplicat.

Pentru anul 2013, prin art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012, au fost stabilite dispoziţii tranzitorii în vederea aplicării sistemului TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2013, de către anumite categorii de persoane impozabile. Astfel, persoanele impozabile a căror cifra de afaceri, realizată în perioada 1 octombrie 2011 – 30 septembrie 2012 inclusiv, nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, au obligaţia să depună la organul fiscal competent, până la 25 octombrie 2012 inclusiv, o notificare din care să rezulte că urmează să aplice sistemul TVA la încasare, începând cu 1 ianuarie 2013.

În acest context, a fost necesară propunerea de proiect pentru elaborarea formularului 097 „Notificare privind aplicarea sistemului TVA la încasare”, pentru a fi depus de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, în vederea notificării organului fiscal cu privire la aplicarea sistemului TVA la încasare sau cu privire la încetarea aplicării acestui sistem.

Proiectul de act normativ este însoţit de anexe şi referatul de aprobare.

*

Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la proiectul de act normativ mai sus menţionat pot fi transmise la Direcţia de comunicare, relaţii publice şi mass-media, cu menţiunea „Conf. Legii nr. 52/2003”:

– prin scrisori, la adresa: ANAF – Direcţia de comunicare, relaţii publice şi mass-media, str. Apolodor, nr. 17, sector 5, Bucureşti, cod poştal 050741;

– electronic, la adresa de e-mail relatiipublice.anaf@mfinante.ro;

– prin fax, la numărul: 0213.199.857.