„Promisiunea unei vieţi frumoase”


• un spectacol unic pe scena Teatrului Anton Pann din Rm. Vâlcea, sâmbătă, 5 octombrie, ora 19.00
 

Teatrul Anton Pann vă propune, pentru sfârşitul acestei săptămâni un spectacol care a primit aprecieri favorabile din partea criticii de specialitate. Este vorba de „Promisiunea unei vieţi frumoase (din cauza lui Cehov)”, spectacol a cărui premieră a avut loc  pe data de 9 martie. Spectacolul regizat de Balint Botos aduce pe scena Teatrului Anton Pann o propunere inedită: textul piesei s-a construit în timpul repetiţiilor din dorinţa realizatorilor de a apropia personalităţile actorilor de cele ale personajelor. În acelaşi timp, creatorii spectacolului şi-au dorit ca acest text să nu mai fie montat nicăieri în ţară sau în străinătate tocmai pentru că el a fost conceput în mod special pentru Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea şi în strânsă legătură cu realităţile înconjurătoare. Ca să vă convingem de cele spuse o să aducem în atenţia domniilor voastre un fragment scris de Cristina Rusieschi, critic de teatru, în Adevărul din 5 aprilie 2013.

„Început de la un calup de teme din Trei surori, textul a prins aripi în improvizaţiile cu actorii. Prima parte se derulează exclusiv graţie monologurilor lor. Cum niciun interpret nu părăseşte scena, fiecare dintre monologuri e însoţit de o sarabandă de acţiuni produse de partenerii de scenă ai interpretului. Şi iată cum spectacolul devine vital, plin de energie şi de mişcare. E drept că spulberarea structurii clasice, sinonimă cu un dram de inconsistenţă, confuzează puţin publicul. Dar personajele se dezvăluie pas cu pas, cu umor, în limbajul de azi, uşor de perceput şi de asimilat. În lipsa scenelor tradiţionale, cu dialog, relaţii şi toate celelalte, spectacolul înaintează doar prin partiturile individuale de care – culmea! -, actorii se distanţează ironic-brechtian. Evident, pentru un plus de comic şi savoare. Un Verşinin de discotecă şi lucrurile nu se opresc aici, căci toată tipologia cehoviană a celor trei surori, frate, plus tată general – în piesă, mort, în spectacol, doar în pragul morţii -, se circumscriu, de la vlădică până la opincă, showbiz-ului. Formatul de televiziune poate înghiţi orice, inclusiv reperele clasice. Se susţine mixul între melancolia cehoviană şi vitalitatea imbecilă a entertainment-ului TV? S-ar părea că da, cu tot cu prezentator, fără de care lumea noastră e de neînchipuit. El este cel ce invită personajele la „Familia săptămânii”, antrenându-le în numeroase momente de muzică şi dans”.

În acest spectacol îi veţi putea revedea pe actorii: Ana Şuşca, Reka Szasz, Mădălina Ciotea, Florin Călbăjos, Olimpiu Blaj şi Radu Constantinov.

„Promisiunea unei vieţi frumoase” este făcută spectatorilor timp de o oră şi jumătate prin bună dispoziţie, dramă, râsete şi cântec, toate reunite într-un colaj plin de ritm.

Promisiunea unei vieţi frumoase (din cauza lui Cehov)

de Balint Botos şi Raluca Sas-Marinescu

Regia: Balint Botos

Dramaturgia: Raluca Sas-Marinescu

Coregrafie: Attila Bordas