Proiectul primarului Gutău prinde contur: Au început lucrările de extindere a rețelei de gaze pe 53 de străzi din Râmnic


Proiectul de extindere în zonele limitrofe ale Râmnicului a rețelei de gaze avansează în ritm susținut: șase străzi sunt gata, iar alte cinci intră în lucru. Prin acest proiect ambițios derulat de Primăria Râmnicului și finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, se va extinde rețeaua de alimentare cu gaze pe 53 de străzi din zonele mărginașe ale Râmnicului. Acestea au o lungime cumulată de 35 kilometri, rețeaua urmând să deservească aproape 1.000 de gospodării. S-au finalizat deja lucrările pe străzile Nicolae Popescu-Rebus, Marin Trincă, Viilor, Săveasca, Valea Gorunelului și Eftimești, iar altele sunt în derulare pe strada Ghioceilor. În zilele următoare, vor urma lucrări pe străzile Aranghel, Fântânii, Dealul Malului și Gura Văii.

În funcție de lățimea drumului proprietate publică și de rețelele deja existente, noua conductă de gaze poate fi îngropată sau supraterană, iar lucrările se coordonează cu cele ale Apavil S.A. de extindere a rețelei de canalizare. Astfel, la terminarea celor două investiții, străzile pe care s-au derulat lucrările vor fi asfaltate. Odată finalizată rețeaua și dată în folosința furnizorului de gaze naturale, rămâne în sarcina fiecărui proprietar de gospodărie să facă demersurile necesare pentru a se racorda la rețea cu echipamentele proprii (centrale, sobe, mașini de gătit etc.). Termenul estimat pentru încheierea întregului proiect este primăvara anului 2025.