Primăria Râmnicului susţine Concursul Naţional de Dans Sportiv


Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea participă financiar la organizarea ediţiei a VII-a a Concursului Naţional de Dans Sportiv ”Cupa Vâlcea” ce va avea loc în data de 12 martie, la Sala Sporturilor ”Traian”. Competiţia va aduce la Râmnic 600 de sportivi din întreaga ţară, ce se vor confrunta – pe categorii de vârstă şi clase valorice – în 20 de concursuri în­tinse pe durata a 14 ore, începând cu 8.00 dimineaţa. Competiţia – al cărei organizator principal este cunoscutul Club de Dans Sportiv Ru Apollo – va beneficia de o jurizare de excepţie, făcută de dansatori de renume din ţară şi de peste hotare, iar câştigătorii vor fi recompensaţi cu cupe, medalii şi premii. Intrarea copiilor şi adoles­cen­ţilor este liberă. Implicarea administraţiei locale în organizarea acestei competiţii este în conse­cinţa adoptării, la sfârşitul lunii tre­cute, a Strategiei Culturale a Râm­nicului pentru anii 2011 – 2013, do­cument ce îşi propune o repoziţio­nare a municipiului pe harta ţării din punct de vedere cultural şi al unor evenimente de amploare şi de calitate desfăşurate în oraş.

Daniel Ionescu,
purtător de cuvânt