Președintele PDL, Vasile Blaga – va efectua o vizită de lucru în județul Vâlcea


Organizația Județeană Vâlcea a Partidului Democrat Liberal face cunoscut faptul că miercuri, 9 aprilie 2014, președintele PDL Vasile Blaga, însoțit de vicepreședintele PDL – europarlamentarul Marian Jean Marinescu, liderul grupului parlamentar din Parlamentul European – europarlamentarul Theodor Stolojan, europarlamentarul Traian Ungureanu și preşedintele Comisiei de Agricultură, ministrul pe Agricultură al guvernului alternativ al PDL, Gheorghe Ştefan, va efectua o vizită de lucru în județul Vâlcea. Vizita președintelui Vasile Blaga va debuta cu o conferință de presă desfășurată la sediul PDL Vâlcea, începând cu ora 11.00.

Precizăm că pe agenda președintelui Vasile Blaga se află o întâlnire cu activul de partid, în orașul Horezu, și o întâlnire organizată de Comisia pentru Agricultură, Silvicultură, Mediu și Dezvoltare Rurală în localitatea Mihăești cu fermieri din județul nostru, una dintre cele mai importante categorii în susținerea economiei țării „Agricultura fiind vitală și o alternativă viabilă în acest moment pentru județul nostru, necesitatea unor discuții despre soluţii, ne determină să construim un parteneriat autentic între noi şi agricultori aşezat pe soluţii corecte. Întâlnirea cu fermierii este una din iniţiativele PDL de a se alătura problemelor cu care se confruntă acestă categorie”, subliniază președintele PDL Vâlcea, Romulus Bulacu. Scopul vizitei este acela de a expune punctual principalele oferte cu care Partidul Democrat Liberal se va prezenta în fața electoratului la alegerile din acest an.

Biroul de presă al PDL Vâlcea