Prelungire de termen pentru finanţare


CCI Vâlcea anunţă că, pentru a veni in sprijinul solicitanţilor din cadrul operaţiunii 1.3.1 “Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes naţional şi internaţional – Poli de Competitivitate“, AM POS CCE a demarat procedurile de reavizare a documentelor pentru apelul de propuneri de proiecte pentru aceasta operaţiune. Astfel, se preconizează prelungirea termenului de depunere a proiectelor până la data de 31 august a.c. În plus, în sensul simplificării procedurilor de depunere în cadrul acestui apel se vor elimina obligativitatea prezentării la depunere: a scrisorii de confort bancar pentru dovedirea capacităţii de co-finanţare; a valorii indicatorului financiar RIR; aceste informaţii se vor regăsi în studiul de fezabilitate sau planul de afaceri depuse în Etapa 2.