Pompierii militari, la datorie


Fânar în flăcări, în Gușoeni

 

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au intervenit, în data de 18 martie, la ora 01.13, pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din comuna Guşoeni, satul Guşoeni la acoperişul unui fânar. Până la stingerea incendiului a ars structura din lemn a fânarului pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp. După aproximativ o oră de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri situate în apropiere. Cercetările preliminarii arată că incendiul s-ar fi declanşat de la scânteile rezultate de la coşul pentru evacuarea fumului, rămas nereparat înaintea folosirii sistemului de încălzire.

 

Incendiu la vegetație uscată, în Cernișoara

 

Un alt incendiu la care au intervenit pompierii militari ai ISU s-a declanşat în aceeaşi zi, la ora 21.35, în comuna Cernişoara, pe o suprafaţă de teren aflată pe domeniul public al localităţii. Până la stingerea incendiului, a ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de circa trei hectare, valoarea pagubelor fiind nesemnificativă.

 

18 urgențe pentru echipajele SMURD

 

În ultimele două zile, membrii echipajelor SMURD din cadrul ISU „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru opt situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit în localităţile Păuşeşti, Prundeni, Mădulari, Brezoi, Măciuca, Scundu, Frânceşti, Berbeşti, Buneşti, Creţeni, Prundeni, Grădiştea, Livezi, Sineşti, Buneşti, Drăgăşani şi Drăgoeşti pentru: dureri la cap, dureri abdominale, plăgi la picioare, insuficienţă respiratorie, dureri lombare, dureri la membrul superior drept, dureri precordiale, un traumatism toracic şi dureri biliare. După acordarea primului ajutor calificat, pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.