Politica românească: certitudini, nu promisiuni


În ciuda faptului că alegerile locale şi legislative din 2012 au fost câştigate de USL cu o mare majoritate de voturi, care aveau potenţialul de a da românilor şi partenerilor săi un sentiment de stabilitate şi bună funcţionare a statului, totuşi, politica românească a cunoscut în ultimul timp evenimente de instabilitate greu de anticipat şi de explicat. Aceste neplăcute surprize au fost provocate de tribulaţiile unuia din partenerii uniunii. Ceea ce a avut consecinţe atât în opinia publică din ţară cât şi în practica politică. Unul din efectele piruetelor conducerilor PNL este acela că a derutat electoratul care a votat împotriva guvernării PDL şi a preşedintelui Băsescu, iar acum, acelaşi electorat se vede administrat la nivel judeţean şi local tocmai de aceia care pierduseră alegerile. Această aducere la putere, pe uşa din dos, a celor sancţionaţi de electorat este un act nedemocratic, greu de acceptat întrucât falsifică rezultatul alegerilor. Consider că alegătorii sunt îndreptăţiţi să decidă, ţinând cont că în acest an avem programate alegeri, să dea o nouă lecţie partidelor care le-au batjocorit votul.

Cotiturile bruşte ale conducerii PNL mai au şi alte consecinţe şi învăţăminte. După ce alături de PSD, cu o pondere politică de aproape 30%, iată că acum, prin trădarea USL şi a electoratului, nu numai că devine un partid din ce în ce mai inconsistent, îşi permite să încerce să ne arunce şi pe noi în opoziţie deci în minoritate în multe localităţi şi judeţe. Ori acest amestec de opoziţie şi la guvernare va furniza note dintre cele mai negative dialogului şi confruntării, altminteri de aşteptat, dintre putere şi opoziţie. Totodată, va duce la diluarea răspunderii politice, iar cetăţenii şi comunităţile locale vor avea de suferit întrucât sunt de aşteptat mai multe piedici şi abuzuri în actul de administrare decât atunci când autorităţile sunt constituite în conformitate cu rezultatul alegerilor. Din toate aceste mişcări sterile, oamenii se vor alege doar cu nişte promisiuni de dreapta.

Nu este cazul pentru că politica românească a momentului se bazează şi pe câteva certitudini care dau stabilitate şi încredere. Dacă zvârcolirile forţelor politice aşa zis de dreapta oferă doar derută şi promisiuni, românii se pot baza pe alianţa de guvernare PSD, UNPR, PC şi UDMR care performează şi în economie, aplică politici sociale benefice pentru toate categoriile de cetăţeni şi dovedeşte capacitate de a promova ţara cu succes în relaţiile internaţionale, în alianţele şi parteneriatele convenite. Am arătat şi în politica noastră externă, prin promovarea intereselor naţionale, că ştim să fim atât pro-europeni cât şi, mai ales, pro-români. 

Dacă PSD a fost şi rămâne, o certitudine, un mare partid pentru românii de pretutindeni, acest lucru se petrece deoarece întotdeauna a dus o politică pentru cetăţeni şi nu împotriva lor, o politică pentru promovarea României şi nu de denigrare a sa. Aceasta este, dacă vreţi să mă întelegeţi, principala învăţătură pe care mi-am însuşit-o de când am început să fac politică la nivel local şi naţional. Aşadar, să facem o politică împreună cu cetăţenii, să fim aproape de ei şi de problemele concrete cu care se confruntă pentru a încerca să îndreptăm nedreptaţile, inechităţile şi abuzurile la care au fost supusi.

Laurenţiu Florian Coca, Senator PSD