PNL Vâlcea a reiterat cele mai importante valori la care românii trebuie să reflecteze… măcar de 1 Decembrie
Se împlinesc astăzi 103 ani de la istorica Adunarea Națională de la Alba Iulia care a decis, prin reprezentanții aleși ai locuitorilor din Transilvania, unirea acestei vechi provincii românești cu Țara Mamă. Se finaliza astfel formarea României Mari după ce în martie și în noiembrie, din același an, 1918, Basarabia și Bucovina se uniseră cu România. Recunoscând importanța simbolică a zilei de 1 decembrie, prin Legea nr. 10/1990 aceasta a fost declarată Ziua Națională a României și înscrisă ca atare în Constituție.
Aceasta este o zi pe care jertfele strămoșilor și voința lui Dumnezeu au lăsat-o românilor pentru a se bucura de o renaștere națională, pentru a ne reaminti de prețul plătit, de dificultățile care ne stau în față și de speranța care trebuie să ne însuflețească pentru a le înfrunta. Aceasta este ziua noastră, adică a fiecăruia dintre noi și a noastră împreună. Este ziua în care trebuie să fim mai conștienți decât oricând de datoriile și virtuțile care ne țin împreună, fără de care niciunul dintre noi nu ar putea reuși vreo întreprindere. Această zi este un moment al adevărului, al legăturii cu trecutul și al proiecției în viitor. Este o zi care ne găsește în fața a numeroase și serioase provocări, dar care ne arată că putem trece peste ele cu efort și demnitate.
Fără realism și onestitate, fără solidaritate și angajament deplin pentru cauza națională, nu putem fi nici prieteni de încredere și aliați de nădejde, nici stăpâni în propria țară. Credincioși nouă înșine, suntem fideli valorilor și angajamentelor noastre față de prieteni și aliați.
Liberalii, ca făuritori de țară și de națiune, cheamă fiecare cetățean al României la ziua aceasta a națiunii civice române, în care se regăsesc toți fiii țării fără vreo deosebire, și se angajează să rămână apărătorii virtuților naționale în Concertul European și Nord-Atlantic.
Respectos omagiu înaintașilor și stăruitoare speranță urmașilor noștri; prin aceasta ne găsim propriul rost de români!
• Filiala PNL Vâlcea