PERCHEZIȚII la mai mulți evazioniști fiscali


Joi, 10 iunie 2021, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 32 de percheziții la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice din județele Olt, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Braşov, Alba şi din municipiul Bucureşti, conform unui comunicat oficial de presă.
„Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de evaziune fiscală. Din cercetări a reieșit că două persoane, din judeţul Argeş, ar fi comercializat cantităţi importante de material lemnos, achiziţionat din cadrul unui ocol silvic din judeţul Olt, pe care l-ar fi valorificat fără a fi declarate veniturile realizat.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate mai multe documente, cinci persoane, toate din judeţul Argeş, fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, în baza unor mandate de aducere, pentru a fi audiate și a fi dispuse măsuri legale. Percheziţiile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice din judeţele Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Braşov, Alba şi municipiul Bucureşti şi luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale Olt şi Argeş”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Vâlcea.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al IPJ Vâlcea