Percheziții la Bujoreni într-un dosar penal (național) cu evaziune estimată la 30 milioane lei


În dimineața de 7 martie 2024, angajații Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat două percheziții domiciliare în comuna Bujoreni din județul Vâlcea și în comuna Vidra din județul Ilfov. Activitățile polițienești s-au desfășurat într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

„Din cercetări, a reieșit că, în perioada 2021-2022, în evidența contabilă a unei societăți comerciale din județul Vâlcea ar fi fost înregistrate cheltuieli ce nu au la bază operațiuni comerciale reale, în valoare de aproximativ 30 milioane de lei. În cadrul perchezițiilor efectuate au fost identificate înscrisuri care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, prejudiciul creat fiind de aproximativ opt milioane de lei. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea”, ne-au comunicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.