Pentru prevenirea fenomenelor provocate de ninsori, avem legi, dar nu le aplicăm

Troienirea drumurilor, indiferent că vorbim despre autostrăzi, drumuri naţionale, judeţene sau comunale, a devenit o „normalitate” care se produce indiferent de cantitatea ninsorilor. Amploarea unor astfel de fenomene a creat mari probleme de înzăpeziri ale satelor şi blocaje de trafic cărora cu mari eforturi a trebuit să le facem faţă.

După evenimentele dramatice prin care am trecut la sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lui februarie, când oameni şi case au ajuns sub nămeţi, cred că a sosit clipa să se trezească mintea românului cea de pe urmă, în sensul declanşării la nivel naţional a unui program de reînfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie. În perioada interbelică, România era renumită prin reţeaua unor astfel de perdele înfiinţate imediat după primul război mondial. Din păcate, acestea au fost defrişate în perioada 1957-1962, odată cu comasarea forţată a terenurilor în vederea colectivizării. De-atunci şi până astăzi, românii rabdă cu stoicism şi puţini îşi mai amintesc de rolul lor benefic şi asta numai în iernile cu viscol şi cu vălătucii de zăpadă troieniţi pe drumuri.

Parlamentul României a adoptat, încă din anul 2002, Legea nr.290 privind realizarea unui sistem naţional al perdelelor de protecţie. Potrivit acestui act normativ, pe lângă protecţia căilor de comunicaţie împotriva căderilor masive de zăpadă, perdelele forestiere au fost şi sunt gândite şi ca scut al terenurilor împotriva alunecărilor, eroziunilor, ca apărare a localităţilor, digurilor şi malurilor de râu împotriva factorilor climatici.

Acolo unde au fost create perdelele în sistem modular de 500 x 1000 m, s-a observat, de exemplu, că acestea sunt capabile să ţină la adăpost peste 50 ha. O astfel de perdea nu are mai mult de 10 – 12 metri lăţime, ceea ce presupune 4 sau 5 rânduri de arbori. Se pot, însă, crea şi perdele secundare cu o lăţime de până la 8 m.l., iar avantajele certe ale acestora sunt nu numai pentru că stăvilesc troienile, dar şi pentru că ele contribuie foarte mult la menţinerea apei în sol, nemaifiind practic nevoie de irigaţii pe pământurile cultivate din jur.

Nu ducem deloc lipsă de studii şi proiecte preliminare în acest sens. Specialiştii sunt, de asemenea, unanim de acord că, în funcţie de zone se pot alege pentru astfel de plantaţii specii forestiere din seria celor repede crescă­toare. Cel mai potrivit, de exemplu, este salcâmul, dar la fel de bine se pretează şi combinaţiile cu alte specii silvice şi chiar pomicole. Cercetarea românească este în măsură să ofere o structură foarte largă de materiale biologice cu mare toleranţă la schimbările climatice şi performante în protecţia solului împotriva oricăror factori şi fenomene naturale.

Se motivează că unii proprietari de terenuri, mai ales cei din preajma căilor de comunicaţie, se opun plantărilor de perdele forestiere. Oponenţa lor n-ar mai fi atât de categorică dacă li s-ar explica şi ar fi în cunoştinţă că, în conformitate cu prevederile Legii nr.290/2002, ei ar deveni proprietari ai plantaţiei, că materialul lemnos le aparţine şi că, peste toate acestea, mai au şi dreptul să beneficieze de despăgubiri anuale până la valoarea recoltei estimată că s-ar obţine pe suprafaţa ocupată de fâşia împădurită. 

Cert este că a sosit momentul de a depăşi faza bunelor intenţii şi de a pune în aplicare cerinţele la care ne obligă modificările de climă tot mai accentuate de la o iarnă la alta. Avem şi semnale ştiinţifice clare în acest sens. Încă din anul 2007, Consiliul Mondial al Climei a atras atenţia asupra creşterii îngrijorătoare a intensităţii manifestărilor meteorologice deviate de la normal, unele cu efecte devastatoare care merg nu numai până la periclitarea stării economice a statelor, ci, mai grav, la însăşi siguranţa vieţii pe planetă.

dr. ing. ION CÎLEA,

preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea