Pentru a doua oară în jumătate de an, Ministrul Daea n-a avut curaj să dea ochii cu ciobanii vâlceni


• după ce în primăvară, la Seaca, i-a lăsat baltă, și de această dată primul agricultor l-a trimis în față pe secretarul de stat Daniel Botănoiu

După cum vă informam și în alte ediții, Primăria și Consiliul Local Vaideeni din județul Vâlcea, cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea, Ministerului Agriculturii şi Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie au organizat, ieri, 14 septembrie 2017, Târgul de Animale, acțiune prin care autoritățile locale doresc să reînvie ocupațiile tradiționale de creștere a animalelor.
Afișul manifestării anunța prezența ministrului Agriculturii, Petre Daea, numai că în loc de Horezu, acesta a mers la Orezu, județul Ialomița, pentru „Ziua Porumbului”! În locul său, pentru a ține piept ciobanilor furioși pentru politica guvernamentală în acest domeniu, i-a trimis pe Daniel Botănoiu, secretarul de stata MADR și Adrian Pintea, directorul general APIA.
De la ora 11.00, la Căminul Cultural „Vartolomei Todeci”, au pornit dezbaterile privind dezvoltarea agriculturii și zootehniei în România cu reprezentanți de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Națională pentru Zootehnie, Consiliul Județean Vâlcea, Instituția Prefectului Vâlcea, A.P.I.A, precum și de la alte instituții cu atribuții în domeniu. Valul nemulțumirilor ciobanilor a fost considerabil, de la legislație până la subvenții, aceștia au „dat de toți pereții” cu mai marii Ministerului, care au avut misiunea de a suplini absența lui Daea.
După două ore de întrebări și reproșuri, s-a trecut la Târgul propriu-zis cu standurile de produse tradiționale și expoziția cu vânzare de ovine, bovine și caprine.