Patrulaterul de la Cluj


faza_handbal4• Oltchim luptă cu „U” Jolidon Cluj, CSM Bucureşti şi HC Zalău pentru Supercupa României

Zilele trecute, echipa de handbal feminin Oltchim a finalizat şi cel de-al doilea cantonament al verii, cel montan. Multipla campioană a României va începe seria turneelor de pregătire, primul fiind programat să se desfăşoare în Ardeal, la Cluj. Deşi, iniţial, se ştia că Oltchim va întâlni la poalele Feleacului, pe lângă echipa gazdă, alte două formaţii din Ungaria (Beckescsaba şi Cornexi Alcoa), între timp au apărut modificări. La Cluj va mai fi prezentă doar o echipă din ţara vecină, Beckescsaba fiind invitată să ia parte la competiţia organizată pentru primele patru clasate din Liga Naţională. Aceasta ar putea avea rolul de „arbitru” al disputelor dintre campioana Oltchim, vicecampioana „U” Jolidon Cluj, CSM Bucureşti (echipă clasată pe locul 3 în ediţia precedentă a primului eşalon handbalistic al ţării) şi HC Zalău (locul 4).

Meciurile din cadrul întrecerii de la Poalele Feleacului, ce se va derula pe parcursul zilelor de 5 şi 6 august, au loc sub egida „FRH – 75 de ani – Cupa Clujului – Supercupa României”. Suporterii Oltchim-ului care nu pot face deplasarea la Cluj le pot urmări pe campioane în faţa micilor ecrane, turneul fiind transmis în totalitate de DigiSport.

Trei turnee „afară”

Pentru chimiste vor urma câteva turnee peste hotare, dintre care amintim: în zilele de 13 şi 14 august, campioanele de la Vâlcea vor participa la turneul de la Siofok – Ungaria, iar în perioada 18 – 29 august vor juca la turnee în Germania („Schmelz Cup” şi „Sika Cup”). Mai precizăm că noul sezon intern începe în data de 3 septembrie.