Partidul i-a împăcat
• primarul Rădulescu şi viceprimarul Veţeleanu au reluat colaborarea
În prima lună a acestui an, conflictul dintre primarul Romeo Rădulescu şi viceprimarul Eusebiu Veţeleanu a erupt. S-a ajuns într-acolo încât edilul-şef i-a cerut demisia colegului Veţeleanu!
Lipsa de comunicare – credem noi – a fost cea care a alterat relaţiile dintre cei doi dar, acum, dialogul între ei a readus lucrurile pe-un făgaş normal. Mai trebuie spus, în sensul împăcării pe cele două „fronturi”, că un rol important l-au avut sfaturile primite din interiorul PDL, care nu-şi permite să aibă probleme în municipiul-reşedinţă de judeţ.