În trimestrul I, Finanţele vâlcene – încasări cu 15,1% mai mari faţă de program


Prin aplicarea măsurilor de îmbunătăţire a administrării crean­ţelor bugetare şi a compor­ta­mentului fiscal al contribuabililor, în primul trimestrului al anului 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a realizat venituri bugetare în sumă totală de 210 milioane de lei, cu 15,1% mai mari decât programul repartizat de Mi­nisterul Finanţelor Publice – Agen­ţia Naţională de Administrare Fiscală, respectiv cu 5% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

gogirnoiu_gheorghe_bun„Depăşiri mai însemnate am înregistrat la Bugetul asigură­rilor so­ciale de stat – 120,5%, Bugetul de stat – 112,45% şi la Bugetul fon­dului naţional unic al asigurărilor de sănătate – 111,4%.

De la contribuabilii care nu şi-au achitat la termen obligaţiile de plată faţă de Bugetul general consolidat al statului, prin aplica­rea măsurilor de executare silită, am recuperat suma de 32 milioane de lei, care reprezintă 15,1% în totalul sumelor încasate.

Precizăm că datele nu includ realizările celor 27 operatori eco­nomici vâlceni, mari contribuabili, administraţi direct de Agenţia Na­ţio­nală de Administrare Fiscală prin Direcţia generală administrare mari contribuabili, precum şi cele ale sediilor secundare ale marilor con­tri­buabili” – a declarat Gheorghe Gogîrnoiu, director executiv al DGFP Vâlcea.