„Pârtia de la Obârşia Lotrului va fi finanţată din fondul de rezervă al Guvernului”


vladoiu_aurel3• declară deputatul Aurel Vlădoiu, care a primit asigurări clare de la vicepremierii Liviu Dragnea şi Daniel Chiţoiu
 

În ultima perioadă, priorităţile deputatului Aurel Vlădoiu s-au legat de autostrada Sibiu – Piteşti, cel mai „fierbinte” subiect al politicii româneşti, şi de domeniul schiabil Voineasa – Obârşia Lotrului. Chiar luna trecută, parlamentarul vâlcean l-a interpelat de două ori pe ministrul Dan Şova pentru a-i cere explicaţii pentru mutarea traseului Culoarului IV pan-european. „Nu m-am oprit aici şi, la dezbaterea bugetului, nu am stat în bancă, ci am discutat cu vicepremierul Liviu Dragnea asupra acestui aspect, am discutat şi cu vicepremierul Daniel Chiţoiu. De asemenea, i-am dus personal două scrisori premierului Victor Ponta, privind autostrada Sibiu – Piteşti şi domeniul schiabil din nordul judeţului nostru. Iar lucrurile trebuie să se lege, pentru că traseul autostrăzii este vital pentru economia Vâlcii, pentru turism, având în vedere drumurile de mare interes turistic Transalpina şi Trasfăgărăşan, dar şi domeniul schiabil Voineasa – Obârşia Lotrului. De altfel, la întâlnirea cu premierul Ponta, împreună cu parlamentarii din judeţul Argeş, i-am transmis că preţurile avansate până acum nu sunt reale, pentru că cele trei studii se contrazic asupra celor 150 kilometri de autostradă de la Sibiu la Piteşti”, a declarat Vlădoiu. „Valea Prahovei va fi blocată, iar tot drumul de la Bucureşti la Braşov va fi ucigător dacă traseul Culoarului IV pan-european va fi mutat spre Comarnic – Braşov. Am auzit şi eu că acest drum va fi făcut în parteneriat public – privat, pentru că firma privată are tot interesul să taxeze românii după ce va finaliza lucrarea”, a mai spus Vlădoiu.

Tot la dezbaterea bugetului, Aurel Vlădoiu a insistat la premierul Ponta, la vicepremierii Dragnea şi Chiţoiu pentru pârtia de la Obârşia Lotrului. „I-am reamintit lui Liviu Dragnea că-n programul de guvernare ne-am asumat cele 2.500 de obiective aflate într-un stadiu avansat de finalizare şi trebuie să ne ţinem de cuvânt în faţa românilor. Mi-a spus că domeniul schiabil Voineasa – Obârşia Lotrului nu se regăseşte în Ordonanţa 29, fapt pentru care am discutat cu ministrul Maria Grapini, care mi-a transmis că nu are fonduri la dispoziţie pentru finalizarea acestui obiectiv, care este realizat în proporţie de 92 la sută. Nu am lăsat lucrurile aşa, am discutat cu vicepremierul Chiţoiu şi, din nou, cu Liviu Dragnea, care mi-au spus că i-am convins şi vor găsi soluţii de finanţare, în 2014, din fondul de rezervă al Guvernului”, a conchis Aurel Vlădoiu.