Uncategorized
RoȘtirea zilei – 26-09-11
Diplomaţia românească merită felicitări şi pentru ce a făcut în privinţa Schengen Teodor Baconshi, prim-vicepreşedinte PDL
Continuare about RoȘtirea zilei – 26-09-11
Primul cotidian particular din România
17 noiembrie 2025
Uncategorized
Diplomaţia românească merită felicitări şi pentru ce a făcut în privinţa Schengen Teodor Baconshi, prim-vicepreşedinte PDL
Continuare about RoȘtirea zilei – 26-09-11Uncategorized
• consilierul local Amza „centrează şi dă cu capul” când la „poarta” RAJDP, când la „poarta” Primăriei Urmare a decesului lui Doru Chiriță, locul acestui în Consiliul Local al Râmnicului a fost luat de următorul poziționat pe lista cu care Partidul Social Democrat a participat la alegerile din 2008. Astfel, Valeriu Amza a fost depus,…
Continuare about Posibil conflict de intereseUncategorized
• a crescut numărul incidentelor în care sunt implicați bicicliști În primele opt luni ale anului, în județul Vâlcea, au avut loc 26 de accidente din care nouă grave în care au fost implicați bicicliști. În urma acestor accidente, trei persoane au decedat, șase au fost rănite grav și 18 rănite ușor. În perioada similară…
Continuare about Un biciclist mort și altul rănit în accidenteUncategorized
În noaptea de 23/24 mai a.c. din incinta Mănăstirii Turnu, judeţul Vâlcea, a fost sustrasă o cutie metalică, tip seif, confecţionată artizanal, ce conţinea mai multe vase bisericeşti printre care un potir, un disc, o steluţă, o linguriţă, un cuţit – toate confecţionate din argint, parţial suflate în aur, dar şi o cutie din lemn…
Continuare about Sfintele Vase au revenit Mânăstirii TurnuUncategorized
De vineri până duminică, la Centrul de expoziţii şi evenimente Sofianu s-a derulat un eveniment important pentru auto Râmnicu Vâlcea. Astfel, pentru sutele de râmniceni care au trecut pragul salonului a fost satisfăcută curiozitatea de-a observa cum sunt tunate diferite mărci auto, cum se execută manevre „la modă” în lumea tinerilor de azi, cum se…
Continuare about Mii de oameni au vizitat salonul auto de la Centrul de expoziţii SofianuUncategorized
Centrul EUROPE DIRECT din cadrul Bibliotecii Judeţene Vâlcea desfăşoară un interesant concurs în care se vor oferi premii celor care îşi vor utiliza creativitatea pentru a crea un film, o fotografie, un album sau orice, care să exprime prietenia noastră cu Europa. Premierea se va desfăşura în data de 19 octombrie, în cadrul „Galei Multiplicatorilor…
Continuare about Concurs la Centrul EUROPE DIRECTUncategorized
Miercuri, 19 octombrie 2011, de la ora 14,00, Centrul EUROPE DIRECT din Biblioteca Judeţeană Vâlcea invită colaboratorii, partenerii şi voluntarii săi pentru a participa la premierea celor mai activi multiplicatori de informaţie europeană din judeţul Vâlcea. Evenimentul are ca temă „prin parteneriat către o mai bună informare a comunităţii” şi va fi organizat împreună cu…
Continuare about Gala Multiplicatorilor de Informaţie EuropeanăUncategorized
• condițiile anului școlar 2011/2012 Un raport prezentat recent Colegiului Prefectural de către inspectorul școlar Ana Maria Floroiu, atestă faptul că, pe data de 12 septembrie, școala a început în condiții optime, majoritatea unităților de învățământ dispunând de autorizații sanitare sau fiind în curs de a le obține. Astfel, 476 de unități au autorizație, 67…
Continuare about Elevi înghesuiți în microbuze și rechizite insuficienteUncategorized
Tot mai multe persoane aflate în concediu de creștere a copilului decid să revină mai repede la locul de muncă, ocazie cu care, conform noii legi, beneficiază de un stimulent de 500 lei/lună până la împlinirea unui an. Datele furnizate de conducerea Agenției de Prestații Sociale Vâlcea atestă faptul că 80% din beneficiarii alocației de…
Continuare about Anchete inopinate la beneficiarii ajutoarelor de încălzireUncategorized
Situația nu este una tocmai roz la Inspectoratului în Construcții. Instituția face față cu greu numărului de controale cu doar o mână de oameni. Sunt doar zece inspectori pe cinci compartimente, aceștia efectuând până-n prezent 1325 de controale, din care 717 pe calitatea construcțiilor. Mai mult, inspectorii se confruntă și cu zeci de sesizări, majoritatea…
Continuare about Doar zece inspectori în construcții răspund de județUncategorized
• Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, în calitate de solicitant şi partenerii săi, Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea (CCI Vâlcea), Federaţia Bucătarilor din România (FBR) şi STEF Management Consulting implementează proiectul strategic „O calificare în turism – o şansă pentru o slujbă mai bună”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul…
Continuare about Nou proiect desfăşurat la Camera de Comerţ şi IndustrieUncategorized
Jandarmii au fost mereu la datorie, de la începutul anului și până-n prezent participând la mii de misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice. Reprezentanții Jandarmeriei vâlcene au identificat 86 de fapte penale, fiind depistați și foarte mulți hoți de buzunare. Jandarmii au monitorizat și protejat peste 800 de transporturi speciale de substanțe toxice,…
Continuare about Tot mai mulți hoți de buzunareUncategorized
La finele săptămânii, pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință a unei femei de 85 de ani din comuna Sălătrucel, sat Pătești. Până la stingerea incendiului, a ars casa de locuit pe o suprafață de 24 mp, în proporție de 90%. Casa era izolată, se afla…
Continuare about O femeie de 85 de ani, carbonizată în propria casăUncategorized
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, joi, 22 septembrie a.c., pe websiteul Ministerului Finanţelor Publice, la adresa www.mfinante.ro, categoria Transparenţă decizională, a fost publicat proiectul Ordonanţei de urgenţă privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici. Documentul suspus dezbaterii publice este însoţit de Nota de fundamentare. Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare…
Continuare about Proiect legislativ privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economiciUncategorized
Ministerul Finanţelor Publice şi CEC Bank au lansat, începând cu luna septembrie 2011, o nouă facilitate prin care persoanele fizice pot plăti gratuit impozite, contribuţii, taxe şi alte venituri către bugetul de stat, bugetele locale şi alte bugete. Prin implementarea acestei modalităţi de încasare, instituţiile publice vor putea utiliza veniturile bugetare cu o mai mare…
Continuare about Serviciu simplificat de colectare a taxelor şi impozitelorUncategorized
• Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte contribuabililor că, potrivit prevederilor art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal (CF), persoana impozabilă înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (TVA) conform art. 153 care, în cursul unui an calendaristic, nu depăşeşte plafonul de scutire de TVA (35.000 euro), poate solicita, până pe data de…
Continuare about Scoaterea din evidenţă a plătitorilor de TVAUncategorized
• Vă prezentăm programul manifestărilor organizate de Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” în zilele de luni, marţi şi miercuri Luni, 26 septembrie, ora 11.00, Secţia Împrumut Carte în Limbi Străine – Ziua Europeană a Limbilor: prezentarea unui documentar realizat de Centrul Europe Direct; inaugurarea celor 8 posturi de învăţare a limbilor străine; prezentarea donaţiilor şi a…
Continuare about Programul „Zilelor Sf. Antim Ivireanul”Uncategorized
Azi, la Centrul EUROPE DIRECT, se sărbătoreşte „Ziua europeană a limbilor”. Programul începe la ora 11.00, la Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene Vâlcea, cu un documentar al Centrului ED realizat de Ionuţ Rusu, fost voluntar ce a studiat în spaţiul european. Apoi, în prezenţa unor oficialităţi de la Ambasada SUA, se vor prezenta donaţiile…
Continuare about 26 septembrie – Ziua Europeană a LimbilorUncategorized
Principiul cerului ar fi sintagma, involt transfiguratoare, despre cele nevăzute, de dincolo de murmurul şoaptelor fonemelor instituitoare de sens. O carte rară (Poezie – manifestări ale spiritului uman în familie, Editura Ceconi, 2011), într-o paradigmă a gramaticii credinţei, după care ar trebui observat, „sacrificarea omului Iisus” nu a produs efecte redemptorii la nivelul speciei. Fiecare…
Continuare about Poezie – manifestări ale spiritului uman în familieUncategorized
Gutău știu că e victima propriilor colegi PDL. Știu că e un om excepțional, mă bucur sincer că a revenit în mijlocul familiei, o familie frumoasă și mă îndoiesc că va pleca prea curând pe ulițele satului să-i susțină pe unii sau alții. Dumitru Persu, vicepreşedinte CJ Vâlcea
Continuare about RoȘtirea zilei – 23-09-11