Oraşul Horezu pregăteşte cea de-a VI-a ediţie a Festivalului iernii „Colindul sfânt şi bun”


ILIE_FARTATÎn ziua de 20 decembrie 2012, în oraşul Horezu are loc cea de-a VI-a ediţie a Festivalului iernii „Colindul sfânt şi bun”, eveniment înscris în activităţile proiectului „Promovarea produselor şi a evenimentelor turistice specifice din zona depresionară Horezu pentru dezvoltarea şi consolidarea turismului în Nord-Vestul Judeţului Vâlcea”, cod SMIS 16531, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism. Evenimentul începe la ora 11,30 şi cuprinde: parada grupurilor de colindători care se va deplasa pe traseul: Grupul Şcolar „Constantin Brâncoveanu” – centrul oraşului – Casa de cultură. În fruntea grupurilor dse colindători se va afla Fanfara „Gabriel Chaborschi” a Clubului Copiilor din Rm. Vâlcea; între orele 12,30 – 15,30, pe scena Casei de cultură are loc un concurs de colinde şi obiceiuri de iarnă în cadrul căruia vor evolua grupurile de colindători de la Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu, Clubul Copiilor Horezu, Şcoala Generală Stroeşti, Şcoala Generală Vaideeni, Şcoala Generală Grădiştea, Şcoala Generală Slătioara, Şcoala Generală Costeşti, Şcoala Generală Copăceni, Şcoala Generală Tomşani, Şcoala Generală Pietrari şi Şcoala Generală Mateeşti; între orele 15,30 – 17,30, pe scena Casei de cultură, Clubul copiilor Horezu va prezenta un program de cântece şi poezii sub genericul „Vine moşu…”; între orele 17,30 – 19,00, lângă bradul de Crăciun din centrul oraşului, are loc un program de colinde şi cântece intitulat „O, brad frumos !”. Pe marginea acestui eveniment, primarul Ilie Fârtat a declarat: „Vă invităm şi vă aşteptăm să vă bucuraţi alături de noi şi grupurile de colindători participante la festival, să pornim în alai prin centrul oraşului, să cântăm împreună colinde lângă bradul de Crăciun, să aducem vestea Naşterii Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Iisus Hristos!”.