OLTCHIM – superlativul absolut al sportului românesc
• fetele lui Radu Voina au adăugat în vitrina clubului cel de-al 37-lea trofeu
Sala Sporturilor „Horia Demian”, din Cluj-Napoca a fost punctul de pornire al noului sezon al campionatului naţional de handbal feminin. Prilejul aniversarii Federaţiei Române de Handbal pentru cei 75 de ani de viaţă a fost folosit de către chimiste pentru a reaminti concurenţei cam care este (dez)echilibrul de forţe care va domina şi noul sezon. Meciurile care au adunat crema handbalului românesc au fost un nou recital al super-trupei plăsmuite la OLTCHIM. În prima zi a turneului, formaţia noastră a trecut de CSM Bucureşti, cu scorul de 45 la 25. Trofeul de super-campioane a venit după o confruntare deja tradiţională cu Gheorghe Tadici şi tânăra sa armată din Zalău. Oltchim a câştigat „antrenamentul” cu 33- 26, la pauză, 18-13. Surpriza plăcută a turneului a fost, indubitabil, nou venita Marija Jovanovic, jucătoarea transferată de la Buducnost Podgorica, fiind desemnată şi cea mai tehnică jucătoare a turneului. După acest turneu şi alte câteva zile de antrenamente la Rm. Vâlcea, fetele noastre vor pleca în Ungaria unde, în perioada 13-14 august, vor participa la turneul internaţional “Bet-at-home.com – Szabella Cup.