Oficialii de la HCM Râmnicu Vâlcea au aflat programul noii ediţii a Ligii Naţionale


• debut în forţă cu CSM Ploieşti, HCM Baia Mare şi  CSM Bucureşti

• Pleşa: „Trebuie să câştigăm primul meci. Jucăm acasă şi vrem să începem campionatul cu dreptul”


Sediul Federaţiei Române de Handbal a găzduit astăzi tragerile la sorţi pentru stabilirea programului competiţional al Ligii Naţionale, ediţia 2013/2014. Prezent la acest eveniment, preşedintele debutantei Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea, Toma Pleşa, s-a întors cu veşti bune, precizând că este mulţumit de programul pe care echipa sa îl va avea de abordat în turul noii stagiuni, debutul fetelor antrenate de Maria Török-Duca şi Mia Rădoi urmând să se petreacă pe 5 septembrie, în Sala Sporturilor „Traian”, în compania unei echipe care anul trecut s-a luptat din greu pentru evitarea retrogradării, CSM Ploieşti. „Consider că am prins un program bun, normal aş putea zice. Însă, vreau să spun că trebuie să câştigăm primul meci, pentru că jucăm acasă, cu CSM Ploieşti şi, când începi ceva, trebuie să începi cu dreptul, în cazul nostru cu o victorie. Echipa din Ploieşti nu ar trebui să ne sperie, nu este una dintre cele mai puternice ale campionatului, dar, în mod sigur, este mai omogenă decât a noastră. Fetele trebuie să fie foarte atente şi să dea totul în acel meci pentru că pot câştiga”, ne-a mărturisit Toma Pleşa.


Programul complet al turului pentru HCM Râmnicu Vâlcea


Etapa I – 5 septembrie

HCM Rm. Vâlcea – CSM Ploieşti

Etapa a II-a – 15 septembrie

HCM Baia Mare – HCM Rm. Vâlcea

Etapa a III-a – 22 septembrie

HCM Rm. Vâlcea – CSM Bucureşti

Etapa a IV-a – 29 septembrie

HCM Roman – HCM Rm. Vâlcea

Etapa a V-a – 6 octombrie

HCM Rm. Vâlcea – HC Zalău

Etapa a VI-a – 13 octombrie

Corona Braşov – HCM Rm. Vâlcea

Etapa a VII-a – 3 noiembrie

HCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova

Etapa a VIII-a – 10 noiembrie

Jolidon Cluj – HCM Rm. Vâlcea

Etapa a IX-a – 17 noiembrie

HCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila

Etapa a X-a – 28 decembrie

Neptun Constanţa – HCM Rm. Vâlcea

Etapa a XI-a – 5 ianuarie

HCM Rm. Vâlcea – CSM Cetate Deva


Invitaţia Coronei Braşov a fost refuzată


Aflată în cantonamentul montan organizat în zona Bran-Moeciu, echipa râmniceană a primit, zilele trecute, o invitaţie neaşteptată din partea formaţiei braşovene Corona Braşov, de a cărei pregătire se ocupă, din această vară, Aurelian Roşca, nimeni altul decât fostul antrenor al echipei de junioare a Colegiului Energetic din Râmnicu Vâlcea. Prin aceasta, oficialii braşoveni îi invitau pe omologii de la HCM să vină cu echipa de handbal, în zilele de 3 şi 4 august, la poalele Tâmpei pentru a disputa două partide amicale împotriva Coronei. Pus în faţa posibilităţii de a disputa primele meciuri ceva mai devreme decât se stabilise iniţial (în jur de 10 august), staff-ul tehnic al HCM Râmnicu Vâlcea a decis să decline invitaţia celor de la Braşov, preşedintele Toma Pleşa explicându-ne care au fost motivele ce au condus la această decizie. „Cele 16 handbaliste de la HCM se află în această săptămână într-un stagiu de pregătire la munte, în zona Bran-Moeciu. Am primit o invitaţie din partea echipei Corona de a juca două meciuri la Braşov, în primele zile ale lunii august. A trebuit să refuzăm invitaţia pentru că fetele noastre nu au nevoie de aceste meciuri amicale în perioada destinată pregătirii, în care trebuie să închege relaţii de joc cât mai solide, mai ales că noi am avut primele antrenamente mai târziu comparativ cu alte cluburi. Aşa cum v-am mai spus, echipa noastră va putea fi văzută în primul meci amical în Sala Sporturilor din Râmnicu Vâlcea, în jurul datei de 10 august”, a completat preşedintele Pleşa.


Postul de antrenor cu portarii rămâne rezervat. Se aşteaptă un răspuns de la Ildiko Kerekeş-Barbu


Chestionat cu privire la numele persoanei ce va ocupa singurul post rămas vacant în organigrama clubului, cel de antrenor cu portarii, preşedintele HCM Rm. Vâlcea ne-a declarat: „Aşteptăm un răspuns din partea fostei portăriţe Ildiko Kerekeş-Barbu. Din câte cunosc, ea a făcut nişte teste medicale şi după ce va primi rezultatele analizelor ne va putea oferi un răspuns. Oricum, experienţa ei la nivel înalt ar fi foarte utilă echipei noastre, aflată abia la primii paşi în handbalul de performanţă din România şi ne-am bucura mult dacă ar accepta să vină la noi, poate chiar şi în calitate de jucătoare, nu numai de antrenoare”.