Ocolul pământului în 120 de zile


Grand_Mosque_Sheikhsatul-muzeu_Heritage_VillageHotelurile_Burj_Al_Arab_i_Jumeirah_Beach_din_Dubai

Dubai sau recordurile lumii

Chiar în ziua echinocțiului de primăvară, 21 martie a.c., am pornit din Bombay, cu vaporul, spre  DUBAI, într-o călătorie de două zile și trei nopți. Am traversat Marea Arabiei, spre nord, am trecut Tropicul Cancerului și am intrat în Golful Oman.  Apoi, prin Strâmtoarea Hormuz, aflată între orașele Khasab (Emiratele Arabe Unite – EAU) și Minab (Iran), am intrat în Golful Persic (Persian Gulf). În dimineața zilei de 24 martie 2011, la ora 7 pm, am ajuns  la destinație, adică în Portul Rashid-Dubai.

Cele șapte emirate care alcătuiesc EAU sunt: 1. ABU DABI – Abu Zaby, cu o populație de 1.678.000 locuitori, deținând 86,7% din suprafața totală a uniunii. Abu Dabi este și denumirea capitalei Emiratelor Unite; 2. DUBAI, perla emiratelor, având 1.306.000 locuitori și ocupă 5% din suprafață; 3. Sarajah, cu 678.000 locuitori și 3,3% din suprafață; 4. Ras al-Khaimah, cu 205.000 locuitori și 2,2% din suprafață; 5. Fujairah, cu 127.000 locuitori  și 1,5% din suprafață; 6. Umm al-Quwain, 68.000 locuitori și 0,9% din suprafață; 7. Ajman, 258.000 locuitori și 0,3% din suprafața EAU. Densitatea populației  variază între 996 loc./kmp, la Ajman, și 25 loc./kmp, la Abu Dhabi, pe locul secund fiind Dubai, cu 336 loc./kmp.

Cei mai mulți dintre beduini mai cred și astăzi că Allah le-a făcut acest prețios dar de pe fundul mării, petrolul, ca să-i scape de sărăcie. Forajele marine încununate de succes au schimbat peste noapte statutul emiratului Dubai, introducându-l în lumea în rândul celor mai bogate state, cele producătoare de petrol.  Zilnic se extrag de aici între 1,5 și două milioane de barili, făcând astfel să curgă în visteria țării milioane de petro-dolari. Sheikhul Rashid bin Zayed Al Maktoum, Our Father Zayed, cum îl numesc localnicii, a știut să împartă aceste bogății cu cei 180.000 de beduini, astfel încât niciunul dintre urmașii lor nu va mai fi obligat să mulgă cămilele, să pescuiască sau să se scufunde după perle, ori să se ocupe de alte afaceri. Toți dispun de vile luxoase și îi așteaptă la poartă cel puțin un Mercedes classe “S”. Dar, în același timp, datorită necesarului de forță de muncă, băștinașii au devenit minoritari în propria lor țară, beduinii reprezentând în prezent numai 15% din populația țării. Până acum, în Noua Zeelandă, Australia, Hong Kong sau Singapore, printre coloșii din beton, sticlă și oțel, căutam să fotografiez mai mult clădirile coloniale de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de al XX-lea. Acum, aici,  poți fotografia doar numai astfel de coloși, deoarece altceva nu mai există.  Îți mai amintesc de trecut doar cele două sate-muzeu (Heritage Village) din Dubai și Abu Dhabi, reprezentate de câte un cort, o fântână cu burduf, o lampă cu petrol sau  de un grajd pentru  cămile, cai, măgari ori vaci. Care le amintesc cum era înainte de darul lui Allah; le păstrează ca să știe și generațiile ce vor veni cum a fost și cum este astăzi…

Dar să revin la coloșii din Emirate, care dețin recordurile construcțiilor din lume, fiind înscriși în Guinness Book (Cartea Recordurilor). Aceștia sunt: Burj Khalifa, Burj Al Arab, Mall of the Emirates, Jumeirah Emirates Towers, Raffles Wafi Atlantis, Sheikh Zayed Rd. Aș masi pomeni, ca o curiozitate a lumii, și viitoarea insulă artificială The World.  Gândesc că dacă prietenii mei arhitecți din România ar reliza și la noi acasă măcar o singură astfel de  minunăție, atunci sunt sigur că ar avea și ei un nivel de trai asemănător ca al beduinilor lui Sheikhului Zayed.

Gândind ce e la noi și ce-ar putea să fie, admirând ce e la ei, pozând și filmând, am ajuns la Abu Dhabi, unde am început vizita cu Sheikh Zayed Grand Mosque, construită în 1996, pe o suprafață de 70.000 mp. Are 82 de minarete și patru turnuri. Numai în curtea pavată cu marmură albă, încadrată între cele patru turnuri, pot asista la slujbă peste 40.000 de credincioși. Am continuat vizita la Palatul Parlamentului, unde-și au sediul Președintele Emiratelor și Primul-Ministru care, cu totul întâmplător, este fratele mai mare al Sheikhului Zayed. Apoi am vizitat Satul Muzeu Abu Dhabi, Complexul de dezvoltare și producție a Uniunii Generale a Femeilor, Mall Abu Dhabi,  după care am făcut turul orașului. Am revenit în Dubai și ne-am oprit la muzeu orașului,  ca să învățăm și ceva istorie. Numele de Dubai este consemnat prima dată în 1095 AC, în cartea arabică Mojan Ma Ostojam men Asmae Al belaad wal Mawadhea și se referă la Dubai ca la un mare loc. Prin anul 1587, comerciantul de perle venețian Gasparo Balbi consemnează că Dubai este un loc unde venețienii fac scufundări pentru culegere de perle. Cele mai multe adnotări despre Dubai apar în anul 1799, când Al Abu Falasa, descendent din tribul Bani Yas, s-a stabilit în Dubai, la vremea aceea dependent de Abu Dhabi. Printr-un acord până în anul 1833, se stabileşte dinastia Al Maktoum din tribul Bani Yas. Pe de altă parte, dinastia Al Maktoum încheie un tratat cu Abu Dhabi, ca făcând parte din Emirate, adică dependentă de emir. Printr-un acord până în anul 1833,  se stabilește ca dinastia Al Maktoum din tribul Bani Yas. Pe de altă parte, dinastia Al Maktoum încheie un tratat cu Abu Dhabi, ca făcând parte din emirate, adică dependentă de emir. Doi ani mai târziu,  în 1835, toate emiratele, inclusiv Dubai, semnează un armistițiu maritim cu Marea Britanie, cunoscut sub numele Armistițiu Maritim Perpetuu. În 1892, printr-o înțelegere exclusivă, Dubai intră sub protecția Regatului Unit (United Kingdom). Pe 2 decembrie 1971,  Dubai, împreună cu Abu Dhabi și cu alte cinci emirate, formează Emiratele Arabe Unite, având dinainte protectoratul U.K., în Golful Persic. Doi ani mai târziu (1973), Dubai și alte emirate adoptă dirhamul (1$ USA = 3,7 dirham), ca moneda unică a EAU. Astfel, prin lege, H.H. Sheikh Mohammed bin Rashid Al Moktoum devine șeful statului, iar fratele lui mai mare este numit vicepreședinte și prim-ministru. Cu o suprafață de o dată și jumătate mai mare decât Luxembourg și cu 1,3 milioane de locuitori, Sheikh-ul afirmă că “Orașul nostru va fi tot mai mare și mai frumos”. Și nu s-a dezmințit. Ca să cheltuiască eficient până la ultima picătură de petrol, Tata Zayed a hotărât să investească în comerț, industrie, construcții și evenimente, cu ambiția de a egala cele mai mari orașe din China. Cei mai mulți emigranți sunt acceptați din Asia de sud și de sud-est, astfel că până la urmă beduinii au ajuns minoritari în propria lor casă, așa cum am mai spus. Aici există doar două anotimpuri, cald și foarte cald.

Și acum, voi înșira doar câteva din realizările și recordurile obținute în Emirate:

peste 200 de hoteluri de lux, cu camere și apartamente a căror suprafață variază între 50 și 650 mp.  Burj Khalifa le întrece pe toate, deținând recordul lumii la înălțime, cu 828 m (2716,5 picioare, cât un munte, ridicându-se de la nivelul mării).  Burj Khalifa deține, de fapt, 10 recorduri ale lumii: la înălțime, la numărul de magazine (aproape 1500), al numărului de lifturi (56); are la cea mai mare înălțime din lume un punct de observație (la etajul 124) și un restaurant (la etajul 122), cel mai mare număr de etaje pentru birouri (37), număr de rezidențe (930), precum și un parc de 11 ha cu 6 oglinzi de apă și 3.000 locuri de parcare. Are, totodată, cea mai înaltă structură din lume și cea mai mare înălțime de lucru a lifturilor. Un alt hotel – Burj Al Arab, de 7 stele, cu 321 m înălțime – are 200 de camere și apartamente,  precum și 280 de magazine. Este sub  forma unei vele incomplet umflate. Trebuie să te programezi din timp, pe internet, ca să poți urca cu liftul până la punctul de observare (costul: 30 $ USA). Pentru Burj Khalifa s-a reglat această programare, urcând prețul la 100 $ USA.

Să mergem mai departe cu enumerarea construcțiilor-mamut, unice pe glob, sfidând tot ce s-a construit până acum: Jumeira Beach Hotel, sub forma valurilor mării, cu cel mai mare aqualand din lume; oferă, de asemenea, vederi panoramice de neuitat; Insula artificială Palm, unde au fost turnate peste 80 de miliarde metri cubi de nisip și piatră, de către 5.000 de muncitori aduși din subcontinentul India; are forma unui palmier, pe care tronează Complexul Atlantis (cu hoteluri, restaurante, magazine, locuri de parcare, cartinguri și cel mai mare Delfinarium), unde ai acces fie print-un tunel pe sub nivelul mării, fie pe o autostradă, aflată de-a lungul trunchiului palmierului;  Metroul Dubai, de fapt este un monorai, culminând ca realizare tehnică, ale cărui stații și pasaje de trecere arata ca niște nave cosmice. O curiozitate: a fost inaugurat pe 09.09.2009, ora 9, minutul 9, secunda 9, garniturile de monorai succedându-se la intervale de 9 minute.

Doresc să mai trec în revistă cele trei mari mall-uri: Mall of the Emirates (internațional, fiind împărțit pe zone – China, India, Tunisia etc.), Old Mall și Mall Dubai (acesta deține recordul lumii, ca fiind cel mai mare). Ambele – Old Mall și Mall Dubai – au în interior acvarii enorme cu tuneluri interioare, vizitatorii trecând printre pești, rechini și broaște țestoase. În continuare, să admirăm împreună, stimați cititori, cele două turnuri gemene identice, Jumeirah Emirates Tower, la care numai înălțimile variază;  piramida Raflles Hotel at Wafi, un quartal ce reflectă Egiptul antic, Luxorul și Muzeul Cairo;  uriașa arteră de circulație Sheykh Zayed Rd., cea mai mare, dreaptă și încinsă ca o lumânare aprinsă. In fine, noua și imensa moschee Jumeirah Mosque.

Dar, în Dubai, recordurile nu se vor opri aici. Când eşti foarte bogat și ai bani mulți, cutezanța merge mai departe: s-a început construcția unei noi insule artificiale, numită The World. Tot ansamblul de construcții va reprezenta Globul Pământului. După o vizită în Dubai, orice om de pe pământ pleacă uluit… Forța banului naște și recorduri!

Burj_Khalifa_recordul_lumii_la_nlime_828_m Luxor_n_Dubai