O tânără pedelistă din Râmnic a lansat pe Internet revolta împotriva lui Băsescu: „Domnul președinte depășește orice limită a josniciei!”


Zilele trecute, prin intermediul Internetului, o tânără din PDL Vâlcea s-a revoltat în mod surprinzător faţă de comportamentul din ultima vreme al preşedintelui Traian Băsescu. E vorba de Iuliana Georgiana Radu, componentă a „Biroului de presă” al PDL Vâlcea, care a inserat următoarele rânduri pe Facebook: „Nu aş dori să comentez prea mult ce a vrut să spună astăzi preşedintele Traian Băsescu, dar vreau să menționez că asist la o campanie electorală murdară, jegoasă în care domnul președinte depășește orice limită a josniciei. «Divide et impera!»  De ce această strategie, domnule președinte Traian Băsescu? Cine vrea să dezbine pentru a stăpâni?  Cine vrea să câștige puterea? Cine vrea să își impună voința? Cine vrea ca o serie de grupuri cu putere mai mică să nu se unească pentru a fi mai puternice? Dincolo de orice calcule politice actuale, ar fi momentul optim pentru o strategie de consolidare a dreptei în jurul PDL. Consider că s-ar forma o dreaptă veritabilă după atâtea eșecuri”. Chiar dacă mulţi dintre colegii săi nu sunt de acord cu acest punct de vedere, ce e scris rămâne scris!