O selecție a evenimentelor râmnicene din secolele XVII-XVIII

Motto: Încearcă să cunoşti mai bine Râmnicul, istoric, cultural şi economic, cu atât îl vei preţui şi iubi mai mult

1608 – dascălul Lavrenție ,de la școala de grămătici de la Râmnic, tălmăcește un hrisov  dat de Radu Șerban, văduvei lui Stroe Buzescu, doamna Sima Stolniceasa.

1612 – Radu Mihnea (1610-1616) se afla la Râmnic cu întregul divan unde iscălește mai multe acte de proprietate.

1613-1614 – prima mențiune în hrisovul lui Radu Vodă Mihnea, în care biserica Cetățuia primește o danie de vinăriciu în Dealul Bujorenilor.

1616 – existau în oraș „Bătrânii orașului” și județul cu 12 pârgări, care rezolvau litigiile dintre oameni.

1620 – Mihail Moxa (Moxalie) alcătuiește, la îndemnul episcopului Teofil al II-lea al Râmnicului, un cronograf „Prima istorie universală în românește” cuprinzând evenimentele de la biblica „facere a lumii” până la 1489.

1623-1624 – pe clopotul cel mare al bisericii Buna Vestire scrie: „Acest clopot s-au făcut de dumnealui Tudor Sluger și de Vlad Logofătul, cu leat 7132”.

1630 – episcopul Teofil II (1618-1636) face parte din delegația trimisă de boierii Țării Românești în Ardeal, ca să-l înștiințeze pe Matei din Brâncoveni că a fost ales domn.

1633 – biserica Sfântul Gheorghe este ridicată de către mitropolitul Teodosie și refăcută în secolul XIX-lea.

1635, februarie 1 – aprilie 5 – „Ulița din Râmnic” este întâlnită în documentele emise de aceste date. Mai poate fi întâlnită și în alte documente precum cele din 23 februarie 1636, 11 august 1638, în care este amintită „ulița, sat din Râmnic”.

1636 – la mănăstirea Govora funcționa o școală de tipar, unde a deprins meșteșugul tiparului, Tudor Dumitrovici, sârb din Râmnic.

1697 – 1638 – episcopul Ignație Strâmbul (1636 -1653) trecerea drept om învățat: știa slavonește turcește, grecește și limba persană pe lângă limba română.

1638, martie 28, București – Matei Basarab V.V. întărește Coziei „De vreme ce când singur domnia mea am fost la plimbare peste Olt al orașului domniei mele, Râmnic” „…ulița cea mare din orașul Râmnic cu vinăriciul”.

1642, iunie 4 – 1693, martie 4 – se pare că a funcționat fără întrerupere „Moara de hârtie”, de la Râmnic. De menționat că, în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654) moara de hârtie de la Râmnic era singura „fabrică” de acest gen din Țara Românească. Această „fabrică de hârtie” se pare că l-a determinat pe Antim Ivireanul să pună bazele tiparniței de la Râmnic.

1656, martie 9 – este ridicată crucea lui C-tin Șerban Voievod (1654-1658), lângă chioșcul din deal, din curtea Episcopiei.

Pe cruce este săpată următoarea inscripție în limba slavonă: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, amin, s-a făcut această sfântă cruce pentru rugăciunea și lauda sfântului părintelui nostru Nicolae al Mira Likiei, episcop și a făcut această cruce Io Constantin Șerban Voievod și doamna Bălașa, cu blagoslovenia părintelui Dionisie (1653-1657) episcop de Râmnic, martie 9, anul 7164 (1656).

1666 – se întemeiază Bărăția pentru familiile de sași care locuiau în Râmnic.

1668, octombrie 24 – într-un zapis din acest an este consemnat documentar primul preot al bisericii Sfântul Gherghe „Popa Vladul de Biserica din Vale”.

1671, februarie 19 – primul document în care este pomenit episcopul Varlaam al Râmnicului (1670 – 24.12.1672) păstorește la Râmnic până în anul 1672, când este ales mitropolit al UngroVlahiei. Cu strădania lui, în 1678, s-a tipărit cartea numită „Cheia înțelesului”, tipărită în limba română.

1673, martie 21 – schitul Fedeleșoiu este înzestrat cu un vad de moară la râul Râmnic.

1673 – un document datat din acest an consemnează un loc lângă oraș „din sus de moara de hârtie” ceea ce corespunde pe teren vadul unde își desfășoară activitatea cea de-a doua moară de hârtie.

1675 – „Crucea lui Duca Vodă” se afla pe strada Traian, în partea de nord, mai sus de Episcopie, în dreptul casei nr. 238, băcănia lui Gh. Hoarcă. Din inscripția română, săpată cu litere chirilice mari, frumoase, se vede că a fost ridicată „întru lauda Sfântului Nicolae, în zilele bunului creștin Io Duca V.V., cu osârdia și nevoința prea sfântului părinte Kir Ștefan, arhiepiscop al Râmnicului … leat 7183”.

1677-1680 – biserica Cetățuia a fost ridicată de mitropolitul Teodosie, pe locul unei late biserici mai vechi. Biserica Cetățuia fusese martor la asasinarea, la 2 ianuarie 1529, de către boierii Neagoe Vornicul și Drăgan Postelnicul a domnului Radu de la Afumați și a fiului acestuia, sub ochii îngroziți ai preotului.

1678 – actuala clopotniță, așezată în partea răsăriteană a incintei episcopiei construită, împreună cu alte chilii de Ștefan Episcopul Râmnicului (15.01.1673 -1693) și preparată în anul 1742 de episcopul Climent (29.06.1735 – 8.05.1749) a ars în anul 1747 și a fost rezidită în anul 1882 de episcopul Iosif Bobulescu.

1682, ianuarie 28 – este cunoscut la Râmnic, prin activitatea pe care o desfășoară Stroe Olaru care avea mai multe ateliere de olărit în Valea Cetățuiei, din nordul cetății.  

Secolul XVII – a doua jumătate a acestui secol, îl găsește, în oraș, pe Vlad Grămăticul care copiază mai multe manuscrise, patru cărți, cu un total de 1627 file din porunca episcopului Ilarion (18.06 1693 – 16.03.1705). La episcopie, către finele secolului, va ajunge să lucreze și dascălul Alexandru, chemat de către episcopul Ilarion, care va traduce un Penticostar (1694), un triod (1697) și psaltirea cu tâlc (1697).

1705 –  întâiul cărturar care a dat strălucire Râmnicului a fost Antim Ivireanul care deschide o „școală de pomană” adică gratuită, pentru copii, la care aduce drept dascăl pe ardeleanul Ivan Făgărășanu, de la școala din Câmpulung.

1706 – Octoihul, tipărit în slavonește și românește, tipograful a fost Mihai Istanovici iar textul cărții fiind în slavonă cu explicații în românește.

1717, ianuarie 23 – după ocuparea Olteniei de austrieci, generalul Ștefan von Steinville decide să se execute lucrări de fortificații la episcopie sub directa conducere a lui Friedrich Schwantz.

1717 – un manuscris de la British Museum, din Londra, conține referiri la geografia României. Pe una din planșe, de aproape un metru, este descris cursul Oltului de la Turnu Roșu până la Râmnicu Vâlcii, dar și șoseaua construită de austrieci „Via Carolina”.

1718, martie 18  – comisarul imperial Haan consemnează în rapoartele sale că aurul prelucrat de „țiganii râmniceni” este mai bun decât cel din Transilvania și că este folosit pentru baterea de monedă la Karsburg.

1718 – 1738 – Casa Velea se ridică, în vremea ocupației austriece, devenind cel mai vechi edificiu civil pe care-l mai avem acum și de care ne putem bucura la Muzeul Satului Bujoreni.

1719, martie 24 – egumentul mă­năstirii fransciscane, Antonie Marstaller, cumpără casele lui Tudosie Olănescu din Râmnic, care vor fi transformate în hanul mănăstirii.

1722-1723 – la insistențele părintelui Gregorius, administrația austriacă dă aprobarea pentru construcția unei noi biserici în locul celei vechi și ruinate.

1724 – Damaschin, episcop de Râmnic, tipărește „Învățătura despre șapte taine”.

1726, martie 25 – Marcu Evepalin (Iovipali) și feciorii săi, Ioan și Cârstea, dăruiesc mai multe mineie tipărite la Buzău, bisericii Cuvioasa Paraschiva pentru trebuința locașului.

1726 – jupân Stoica zidește biserica Arhanghelul din Priba.

1727-1735 – o pagină de valoare a culturii noastre se va scrie de către Inochenție de la Brâncoveni, prin cele șapte cărți ale sale „Molitvenic” 1730, „Triod” 1731, „Ceaslov” 1731, „Liturghie” 1733, „Întâia învățătură pentru tineri” 1734, „Catavasier” 1734 și „Triod” 1735.

1728, mai 11 – este ales episcop Inochenție (septembrie 1727 -1 februarie 1735) cleric învățat și zelos pentru cultură. 

1731 – în oraș, negoțul și meșteșugurile sunt dezvoltate: argintari, bărbieri, cismari, chinovari (un fel de farmaciști) cojocari, croitori, grădinari, stupari, șelari, tabaci, tecari, tipografi, văcari, vieri.

1731 – inginerul maior I.C. Weiss, după o vizită a orașului, afirmă: „În general, casele orășenilor erau mici, ca cele țărănești, fiind înconjurate de păduri”.

1731 – într-un document austriac se pomenește că la Râmnic, în 1303 -1304, s-a ctitorit pe locul Episcopiei prima biserică de către Bogdan Voievod și mama lui, Anca, fiul lui Micul (nume pur românesc).

1731 – Triodul apărut la Râmnic este în folio, patru foi fără număr, 420 foi numerotate, tipar negru-roșu de câte două coloane în pagină încadrată cu câte 40 de rânduri în coloană. Volumul avea gravură și ornamente fiind o scrisoare cu dedicație a episcopului de Râmnic adresată lui Moise Petrivici, mitropolitul Belgradului.

1735, iunie 28 – este ales episcop Clement (29 iunie 1735 – 21 mai 1764) care va fi hirotonisit abia în luna mai 1737. Prima lui grijă a fost reclădirea bisericii episcopale și casele din împrejurimi, clopotnița și bolnița. Antologhionul său apare în 1737 după ce va fi reorganizat total tipografia și va trece la tipărirea a numeroase cărți: Octoihul, 1742, Penticostarul, 1743, Antologhionul, 1745, Ceaslovul, 1745, Evanghelia, 1746, Apostolul, 1747, Catavasierul, 1747, Liturghia, 1747, Cazania, 1748.

1736 -1738 – războiul turco-austriac afectează profund orașul după ce a fost supus unui foc prelungit și pustiitor care va doborî și biserica Sfântul Gheorghe.

1736 – 1787 – e perioada de activitate a mai multor copiști de manuscrise: Serafim, a cărui activitate devine cunoscută pe la 1736 până spre 1781, Ion Râmniceanu, 1779, Naum Râmniceanu, 1784 Niță Logofătul, 1787, Radu Logofătul etc.

1737-1738 – din pomelnicul bisericii Cuvioasa Paraschiva vedem că niște negustori din Țara Ardealului, chiprovicenii Sava, Ilie, Iova „s-au apucat, cu cheltuiala dumnealor de au dres sfânta biserică cu zidu și au acoperit cu șindrilă”.

1737 – 1738 – biserica Sfântul Gheorghe este refăcută de către Mihail, starețul Coziei, și nepotul mitropolitului Teodosie, după ce au ars-o turcii. La refacere, va rămâne nepictată vreme de trei decenii, adică până la 1763, când sub îngrijirea fostului mare stolnic Petru Grădișteanu, în calitate de ispravnic, s-a zugrăvit altarul și biserica. 

1737 – 1748  episcopul Climent (29 iunie 1735 -8 mai 1749) reface biserica episcopală, bolnița și casele din jur, toate după semnarea păcii de la Belgrad, din septembrie 7/18, 1739, când Oltenia este restituită Țării Românești.

1737 – 1749 – „Crucea lui Spiridon”, dispărută între timp, se găsea pe partea dreaptă a Drumului Mare (Calea lui Traian) către Nord, la 750 metri față de episcopie.

1740-  cetatea devine al doilea centru tipografic al Țării Românești și rămâne până la finele secolului XVIII „capitala tipografilor”.

1745 – bolnița de la episcopie este ridicată de către episcopul Climent, ajutat de cuviosul ieromonah Chir Teodor, fiind zidită sub forma unei corăbii cu pridvor și stâlpi în față, într-un pur stil arhitectural.

1750-1830 activitatea târgului săptămânal se desfășoară pe malul râului Râmnic, actualul magazin Cozia.

1751 – schitul Inătești, amplasat atunci la marginea Râmnicului, pe malul drept al pârâului Morilor, care curgea la vremea aceea, este construit de Vasile Monahul, ca metoh al Coziei, în vechea curte feudală a lui Tatu. Schitul este un splendid exemplar de arhitectură românească de la finele veacului XVIII.

1762 -1764 – biserica Toți Sfinții este zidită de episcopul Grigore Socoteanu, Hagi C-tin Malache și Theodor Monahul, cărora li se adăugau și ctitorii de mai târziu, Ivan și Bica Lahovary, împreună cu epitropul Hristache Ivan și Gheorghița Hristache Ivan. În stilul arhitecturii de la mănăstirea Hurez, cu trei turle, din care două mici în spirală, ca la Curtea de Argeș.

1763- este cunoscut și primul „doftor”al cetății – Petru Băcan Hirurgul, locuitor al Uliței Principale, mai avea și o spițerie, băcănie specializată în producerea și vânzarea medicamentelor.

1763 –  Casa de Comerț Marcu din Sibiu împrumută cu bani negustorii Iovipali și Malachi  „urmând ca dobânda lor să fie folosită la plata dascălului și alte cheltuieli pentru școala din Râmnic”

1769 – apare în oraș „Trâmbița românească”, cu 4114 versuri.

1771 – se tipărește, la tipografia Râmnicului, cartea bisericească „Triodion”, în cheltuiala lui Kir Grigorie, episcopul Râmnicului, de către Popa Constadin Atana Sievici, tipograful orașului.

1775 – în zapisul lui Arsenie Moța, din Râmnic, se află informația „Ulița târgului până în ulița din vale la Râmnic”

1779, august 27 – la principalele drumuri de intrare și ieșire din oraș, se găseau cârciumi ale episcopiei și ale negustorilor locali, cea a bisericii funcționa la podul de peste Olt.

1781, martie 1 – casa Marcu din Sibiu a acordat ajutoare substanțiale pentru școala din Râmnic, dar și pentru ridicarea bisericii Toți Sfinții, între anii 1762-1764.

1784 – negustorul Johann Purcher reia încercările de transformare a râului Olt dintre Sibiu și Râmnic, în cale navigabilă 

1784, septembrie 1 – pe malul vâlcean al Oltului, se găsea fântâna lui Kiriu Kir Filaret, reparată de către primăria Râm­nicului la 1898 și care acum este ampla­sată în curtea complexului episcopal.

1785, mai 30 – Ion Zugravul, care conducea școala de picturi din oraș, primește privilegii domnești „ca să fie cu tragere de inimă de a învăța copiii la meșteșugul său”. Prin cărțile domnești din 30 martie 1785 și 31 iunie 1793, Ion Zugravul era scutit de vinărici și dijmărit pentru bogata sa activitate depusă pentru învățarea picturii de către copii.

1785, iunie 22 – Comisarul Herurion, conducătorul celor două vase al lui Purckner, care ajung la Râmnic pe apa Oltului, rămânând vreme de două săptămâni, încearcă vânzarea fierului adus de la Hunedoara la un preț cât mai scăzut.

1787-1792 – ofițerul cartograf Specht alcătuiește o hartă a Țării Românești, alcătuită din 108 planșe mari (79,5x 48,5 cm) colorate la scara de 1:57600.

La planșa numărul 38, care reprezintă orașul, dar și o parte a împrejurimilor sunt cartografiate un număr de circa 120 de case, pe cele 4 ulițe paralele, care se disting cel mai ușor.

1789 – Băluță Nica Teișanu făcea negoț cu papetărie și librărie la Râmnic.

1790, iunie 30 – este reorganizat serviciul poștelor și la Râmnic, se decide ca să fie în permanentă pregătiți 12 cai cu hamuri, 6 surugi și trei căruțe.

1791 – contele rus, Alexandru Longeran, situează orașul pe locul patru, după mărime din Țara Românească.

1792, noiembrie 1 – în oraș, se fabrică talere, cazane, tipsii de aramă mari și mici, tipsii din zinc, castroane pirostrii din cositor, unelte agricole, toate fiind opera meșteșugarilor locali.

1792 – episcopul Râmnicului numește „hirurg” pe doctorul Adam Ulrih.

1799 – negustorul D. Iordan, din Râmnic, aduce mărfuri și medicamente de la Sibiu prin Casa Fraților Marcu.

Secolul XVIII – se iau primele măsuri pentru îngrijirea orașului, repararea pavajelor, luminarea ulițelor cu șomoioage de păcură cu anumite ocazii foloseau felinarele. Râmnicul figurează în peste 50 de hărți europene medievale sub cele mai diferite nume: Rebnic, Rednitz, Rebnyuk, Rebnuck, din 1598, Wlachial Ribnik, Rebnik, Ribnik (1770) și Râmnik în hărțile anilor 1718, 1744, 1751, 1760, 1769, 1774, 1780, 1785, 1788, 1790.

Cinci sunt din a doua jumătate a veacului XVI, 16 din secolul XVII și 43 din următorul.

Acesta este și secolul în care urbea se mai numea și Râmnicul de Sus, capitala județului Vâlcea, reședința episcopiei în opoziție cu Râmnicul de Jos, adică de la miazăzi și răsărit.