O FEMEIE DE 38 DE ANI a fost rănită după un accident rutier produs pe DN 7 – Calea București


La data de 15 august 2023, polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările preliminare efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 65 de ani, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea, care conducea un autoturism pe Drumul Național 7 – strada Calea București, la km. 172+480 metri, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un cap de pod.
„În urma impactului, a rezultat rănirea unei femei, în vârstă de 38 de ani, pasageră în autoturism, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, ne-au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Sursă foto: Arhivă