Noutăţi privind Operaţiunea 1.1.1.


Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea anunţă că, recent, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Com­pe­titivităţii Economice a publicat Ordi­nul nr. 1144/17.05.2013 privind modi­fi­carea Ghidurilor solicitantului „Sprijin financiar acordat pentru investiţii în întreprinderile mari” cu privire la prelungirea perioadei de implemen­tare a proiectelor – apelurile de pro­iecte 1, 2 şi 3 aprobate prin Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 2148/11.07.2008 şi Ordinele Minis­tru­lui Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri nr. 1050/24.05.2011 şi nr. 431/09.03.2010.

Conform Ordinului, beneficiarii proiectelor finanţate prin Operaţiunea 1.1.1. „Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile pen­tru întreprinderile mari” – apelurile de proiecte 1, 2 şi 3 – vor putea să pre­lungească perioada de imple­men­tare a proiectelor cu cel mult un an peste termenul limită, fără să se de­pă­şească data de 1 iulie 2015, prin în­cheierea de acte adiţionale cores­punz­ătoare, în situaţii excepţionale şi la solicitarea justificată a acestora, atunci când beneficiarii au derulat sau încheiat proceduri de achiziţie nece­sară implementării proiectelor şi se află în imposibilitatea finalizării proiectelor şi îndeplinirii indicatorilor asumaţi prin cererile de finanţare.