Noua ordine de stingere a datoriilor
Guvernul a modificat ordinea de stingere a datoriilor printr-o ordonanţă de urgenţă care completează Codul de procedură fiscală. Noile reguli au intrat deja în vigoare, odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial în 7 iunie 2012. OUG nr. 24/2012, prin art. VI, aduce o modificare la art. 115 din Codul de procedură fiscală care reglementează ordinea de stingere a datoriilor.
Conform CCI Vâlcea, articolul 115 stabileşte că sunt stinse cu prioritate toate obligaţiile principale în ordinea vechimii lor şi abia apoi se acoperă accesoriile, tot în ordinea vechimii pe care acestea o au. Practic, în cazul în care un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, ordinea de stingere a datoriilor este următoarea: Se sting cu prioritate toate obligaţiile fiscale principale în ordinea vechimii acestora; După stingerea tuturor obligaţiilor fiscale principale, se sting obligaţiile fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi) în ordinea vechimii acestora.
OUG nr. 24/2012 completează articolul 115 cu un nou alineat, care stabileşte ordinea stingerii obligaţiilor fiscale pentru contribuabilii care beneficiază de subvenţii de la bugetul de stat.
Potrivit noilor reglementări, în cazul contribuabililor care beneficiază de ajutor de stat sub formă de subvenţii de la bugetul de stat pentru completarea veniturilor proprii se sting cu prioritate obligaţiile fiscale aferente perioadei fiscale la care se referea subvenţia, indiferent dacă plata este efectuată din subvenţie sau din veniturile proprii.
Codul de procedură fiscală prevede ca, dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, ordinea de stingere a datoriilor este următoarea: sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat o eşalonare la plată, precum şi dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe perioada amânării, în cazul în care termenul stabilit pentru plata sumelor respective se împlineşte în luna curentă, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii acordate; toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii; sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonarea, până la concurenţa cu suma eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz, precum şi suma amânată la plata împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere datorată pe perioada amânării, după caz; obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului.
Camera aminteşte şi că vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel: în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale; în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organele competente, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii; în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil.
De la această prevedere fac excepţie, potrivit OUG nr. 24/2012, doar contribuabilii care beneficiază de subvenţii de la bugetul de stat.