Mai puţine paturi, mai puţine internări
Reforma în domeniul sănătăţii a dus la existenţa, la nivel de judeţ, a puţin peste 2.000 de paturi în unităţile spitaliceşti, iar până-n 2013 vor rămâne şi mai puţine. Din datele furnizate de conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea, măsura a fost luată o dată cu desfiinţarea spitalelor, respectiv a unităţii medicale din Bălceşti. Astfel, anul acesta s-a făcut o reducere de 10%. Mai puţine paturi, mai puţine internări, deoarece au scăzut şi spitalizările, medicii fiind atenţi la triajul pacienţilor. Dacă, în prezent, sunt 6,5 paturi în spitale la mia de locuitori, până-n 2013 se va ajunge la 5 paturi la mia de locuitori.