Lucrările la CN „Lahovari”, la stadiul de ipoteză


Drugan_ConstantinSituaţia nu este deloc clară în ceea ce privește lucrările de reabilitare a Colegiului Național „Alexandru Lahovari”. Încă nu se știe dacă elevii vor studia, din toamnă, în incinta liceului. „Sunt două ipoteze: tronsonul 4 va fi gata în septembrie. În aceste condiții, doar un segment din interiorul liceului va rămâne de finalizat, lucru ce va dura maxim trei luni. Până-n septembrie va fi gata. A doua ipoteză, cea nefavorabilă, este aceea ca tronsonul 4 să nu fie gata la timp. Nu ne rămâne, în acest caz, decât să luăm legătura cu Primăria Râmnicului și să începem un nou parteneriat cu Universitatea «Spiru Haret», așa cum am făcut și în acest an școlar”, a precizat Constantin Drugan, director „Lahovari”.

„Problema este și în grădina noastră. Trebuie urgentate lucrările. Elevilor trebuie să li se ofere condiții optime de studiu. Sunt foarte mulți părinți care vin în audiențe și solicită ca elevii să învețe în incinta liceului”, a fost replica șefului învățământului vâlcean, Remus Grigorescu. Direc­torul colegiului a ținut să mai adauge că primarul și „vicele” discută odată la două, trei zile cu constructorul despre stadiul lucrărilor, iar văitatul după bani e la ordinea zilei.