Linie de credit pentru… folosirea banilor europeni


Primarul municipiului Drăgăşani aşteaptă finanţare euro­peană pentru mai multe proiecte care vizează dezvol­tarea infrastructurii locale, însă, pentru a atrage câteva zeci de milioane de euro, are nevoie de o sumă pe care să o ru­leze până în momentul în care, conform procedurilor, UE returnează banii investiţi. Singura soluţie pentru a nu pierde banii europeni pare a fi o linie de credit. „După ce am anali­zat foarte bine situaţia, am ajuns la concluzia că trebuie fă­cută o linie de credit, de 10-15 miliarde de lei vechi şi din care, atunci când e necesar să plătim lucrări prinse în aces­te proiecte, să avem de unde să dăm banii. Asta înseamnă că trebuie să programăm foarte atent inves­ti­ţiile, pentru a evita un blocaj. Iar când Uniunea Europeană ne returnează banii, să-i băgăm înapoi, în linia de credit. Cred că este mai avantajos cu linia de credit, pentru că, în final, vom plăti doar dobânda pentru banii pe care îi folosim”, declară Cristian Nedelcu. Alesul social-de­mo­crat a menţionat că, în momentul de faţă, la Drăgăşani, sunt în desfăşurare şapte proiecte cu finanţare europeană şi urmează să fie demarate alte tei, în valoare de aproximativ 8 milioane de euro.