Cooperaţia de consum vâlceană, loc fruntaş în sistemul cooperatist naţional


carciumaru_georgeta• unitatea condusă de Georgeta Cârciumaru a înregistrat rezultate remarcabile la sfârşitul anului 2011

Cadrul general de organizare şi funcţio­nare a cooperaţiei de consum este regle­men­tat de Legea 1/2005, cooperaţia de con­sum reprezentând un sector specific eco­no­miei care funcţionează prin societăţii coope­ra­tive, cu capital privat 100% şi alte forme de aso­ciere la nivel teritorial şi naţional. Socie­tă­ţile cooperative de gradul 1 şi 2 sunt asociate în mod liber şi voluntar, în baza hotărârilor adunărilor generale ale acestora, în asociaţii şi uniuni constituite în scopul de-a asigura re­prezentarea şi apărarea intereselor lor în re­laţiile cu administraţia publică, cu organisme internaţionale şi cu asociaţii internaţionale echivalente, precum şi pentru susţinerea şi promovarea principiilor cooperatiste.

În prezent, în structura judeţeană UJCC Vâlcea sunt asociate un număr de 36 socie­tăţi cooperative de gradul 1 şi Federalcoop Rm. Vâlcea, societate cooperativă de gradul 2. Obiectivul principal al activităţii cooperaţiei de consum îl constituie activitatea de comerţ cu amănuntul (desfăşurată prin cele 130 de unităţi), activitatea de alimentaţie publică şi turism (desfăşurată în 80 de unităţi), precum şi activitatea de producţie şi prestări servicii. Anul trecut s-a încheiat cu un bilanţ pozitiv în judeţul nostru, unitatea condusă de Georgeta Cârciumaru (foto) realizând o cifră de afaceri de peste 21.000.000 lei, iar în topul socie­tă­ţilor cooperative care au înregistrat rezultate bune amintim: Federalcoop Rm. Vâlcea, Consumcoop Roeşti, Consumcoop Lădeşti, Con­sumcoop Horezu, Consumcoop Drăgăşani, Consumcoop Berbeşti, Consum­coop Bujoreni, Consumcoop Băbeni, Con­sum­coop Mihăeşti, Consumcoop Popeşti, Consumcoop Călimăneşti, Consumcoop Stoeneşti. Datorită realizărilor obţinute, UJCC Vâlcea se situează pe locul 8 în sistemul cooperatist naţional, după judeţele Bihor, Cluj, Alba, Maramureş, Satu Mare, Argeş, Hunedoara.

În atenţia UJCC Vâlcea a stat men­ţi­nerea şi modernizarea patrimoniului coope­ra­tist, realizându-se un volum de investiţii de peste 980.000 lei, investiţii realizate din sur­se proprii şi atrase. Dintre societăţile coo­pe­rative cu un volum important de investiţii enumerăm Federalcoop Rm. Vâlcea, Motelul Topolog, Motelul Lotrişor, Restaurantul Ve­nus, Consumcoop Drăgăşani, Consum­coop Băceşti, Consumcoop Roeşti, Consum­coop Băbeni, Consumcoop Lădeşti, Consumcoop Pietrari, Consumcoop Berbeşti, Con­sum­coop Popeşti.

În perioada imediat următoare vor avea loc adunări generale ale societăţilor coo­perative din judeţ, în cadrul cărora sunt pre­zentate rezultatele economico – financiare obţinute în 2011 şi propuneri privind gestio­na­rea patrimoniului în scopul obţinerii de rezultate profitabile.