
La Dăeşti, start pentru lucrările la Grădiniţa Fedeleşoiu
Potrivit conducerii administrative, este vorba de un proiect pentru care primăria a obţinut fonduri europene în valoare de 200.000 de euro, pe Măsura 7.2 iar termenul de execuţie a lucrărilor este de 90 de zile.
Primăria Dăeşti speră că firma constructoare se va încadra în acest termen, astfel încât începerea anului şcolar să nu fie afectată, astfel încât preşcolarii să aibă din acest an şcolar o unitate de învăţământ modernă. În ceea ce priveşte proiectul de modernizare a celor trei drumuri comunale, DC 17, DC 18 şi DC 19, a cărui finanţare este asigurată tot pe Măsura 7.2, acesta se află în fază de contestaţii a licitaţiei, iar administraţia locală speră ca în această lună să fie încheiată procedura şi să înceapă lucrările.