La Câineni, elevii, cadrele didactice, personalul auxiliar al școlilor și colindătorii au primit cadouri


Așa cum tradiția deja o impune, Școala Generală „General David Praporgescu” din comuna Câineni a fost organizatoare și gazdă pentru o nouă serbare dedicată sosirii sărbătorilor de iarnă. Într-un cadru de poveste creat de organizatori, cu toții nerăbdători să îl primească pe Moșul cu renii lui, elevii (dar și părinții lor), alături de cadrele didactice ale unității de învățământ s-au pregătit temeinic pentru un eveniment foarte reușit. Cele câteva imagini pe care vi le prezentăm aici (alături de nenumăratele felicitări care au curs pe rețelele de socializare) vorbesc despre reușita evenimentului organizat la Câineni.
Cu sprijinul Primăriei Câineni, au fost pregătite 380 de pachete, acestea ajungând, în primul rând, la elevii din localitate, dar și la cadrele didactice și la personalul auxiliar al școlii. Nu au fost uitați nici colindătorii, aceștia fiind recompensați pentru strădaniile lor tot cu cadouri!

Ar mai fi de menționat și că, în zilele de 20 și 21 decembrie 2023, în comuna Câineni au fost organizate trei serbări. Acestea s-au desfășurat la Școala Primară Câinenii Mici, la Căminul Cultural Greblești și la Căminul Cultural Câinenii Mari.