La aniversară. Despre un „Larousse oltenesc”

• profesorul Florea Firan, la trecerea frontierei celui de-al optulea deceniu al existenței
 

Pe distinsul profesor Florea Firan l-am cunoscut în toamna anului 1975, în Aula Universităţii din Craiova, la lansarea, în faţa unui copleşitor număr de studenţi, a uneia dintre cele mai importante cărţi ale sale: DE LA MACEDONSKI LA ARGHEZI, proaspăt editată la „Scrisul Românesc”, încă mirosind a cerneluri fine, în frunte cu nuanţele catifelate ale „fontei” (tuşului) şi aurului coloidal. Mereu completată, reluată, adăugită, reeditată, această operă figurează în biblioteca fiecărui dascăl de limbă, literatură, civilizaţie românească, gândită de un rafinat intelectual şi spirit critic, de o energie nesecată, copleşitoare. L-am cunoscut, fiindu-mi prezentat de maestrul meu şi redactorul-şef de-atunci al „TRIBUNEI”, Acad. Dumitru Radu Popescu. Am început să corespondăm pentru întoc­mirea unei bio-bibliografii privitoare nu doar la cărţile mele, ci la toţi scriitorii olteni care trăiau peste munţi. Mi-a atras atenţia, la Domnia Sa, o iubire obsi­dională aproape faţă de Transilvania; şi, încet-încet, am început să înţeleg: Profesorul Firan îşi petrecuse o parte din copilărie (şi adolescenţă) la Deva, unde a şi urmat Institutul pedagogic de învăţători, fiind, o vreme, învăţător în Cugir, după care, în 1955, se va muta în Craiova, într-o complexă activitate, în cadrul culturii şi învățământului din Oltenia.

Cu aceeaşi iubire împărtăşită faţă de un esenţial capitol de Istorie a Românilor, numit Şcoala Ardeleană, dl  Florea Firan va urmări, ani şi ani, un labirintic, „ariadnic” fir bio-bibliografic, descoperind, la Roma, în bibliotecile Vaticanului, pe când preda la Universitatea din Roma şi Accademia di Romania, un curs de Civilizaţie şi Istorie românească (apoi, la universităţile din Pisa, Bologna, Florenţa, Perugia – vreme de şase ani!), d-sa va descoperi (şi publica) un preţios manuscris, crezut dispărut, pierdut, al lui Inochenţiu Micu Klein, din 1758, aşadar rămas inedit, vreme de peste 230 de ani, numit Illustrium poetarum flores (Florilegiu, din literaţii vestiţi), cuprinzând nu numai cea dintâi crestomaţie din marii poeţi latini, ci şi o concepţie umanistă a învăţatului român-transilvănean asupra civilizaţiei romanice, antologie publicată, ca ediţie ştiinţifică-filologică de Prof. Firan, domnia sa primind Premiul Academiei Române (1996).

Abia după ce i-am parcurs cărţile: PE URMELE LUI TUDOR ARGHEZI (1981); Presa craioveană; PROFILURI ŞI STRUCTURI LITERARE (1986); Istoria Craiovei (şi ISTORIA TEA­TRU­LUI NAŢIONAL DIN CRAIOVA), 1995; LITERATURA DIASPOREI (1996); pre­cum şi PORTRETELE LITERARE (ru­brica actuală, din pag. I şi III, a revistei „Scrisul românesc”), am putut observa şi susţine o edificatoare concluzie: olte­nii, parafrazându-l pe Arghezi, ca „meri­dio­nali şi românilor”, „nu sântără nici gas­coni, nici sumbri, luciferici, ca latinii din Andaluzia!” De temperament roma­nic fiind, ei sunt aventuroşi şi îndrăzneţi – era să zic expansivi, cuceritori – atât în viaţă, cât şi în spirit!…

Aceste personalităţi olteneşti (devenite personaje ale cărţilor sale), dl. Florea Firan le compartimentează în scriitori, artişti şi oameni de cultură – din Ţară (v. D.R. Popescu, în Ardeal; Anghel Dumbrăveanu, Damian Ureche, Şerban Foarţă – în Banat; Ovidiu Papadima, Al. Dima, Dinu Săraru – în capitală); dar şi olteni de dincolo, din Lume, care, după schimbarea unui regim politic, nu au mai putut fi nici interzişi şi nici excluşi, nici cenzuraţi: Eugen Ionescu (care şi-a legat debutul de Craiova), George Uscătescu şi Vintilă Horia (care au trăit la Madrid); Anton Bibescu, Marta Bibescu, Pius Servier, Virgil Ierunca (la Paris) ş.a.

Aproape jumătate din personalităţile literare, artistice, culturale de care s-a ocupat întreaga viaţă Florea Firan, devenindu-i personaje, au trăit şi activat dincolo de spaţiul lor natal sau regional. Iată un fenomen important şi o concluzie esenţială a criticului şi istoricului nostru literar: oltenismul literar-artistic (şi cultural) nu e local-provincial, ci e „patriotic şi energic, profund progresist” (ca să-i cităm pe Petre Pandrea şi Şerban Cioculescu). Părinţii oltenismului spiritual rămân Brâncuşi, sculptorul-emigrant, poet şi aforist, Macedonski şi Arghezi, care trăind mulţi ani în Elveţia, revenind şi re-intregându-se în spaţiul românesc, a realizat o operă de renume naţional şi universal.

Au trecut, iată, 58 de ani de la debutul scriitorului, criticului şi istoricului literar, editorului și publicistului de excepție  Florea Firan, cel atât de legat, prin copilărie, adolescenţă şi o parte din studii, de Ardeal; încât trebuie întărit faptul că şi acel debut de odinioară era legat de un transilvănean: GEORGE COŞBUC (ŞI CRAIOVA. DOCUMENTE INEDITE) (publicat în rev. „Ramuri”, 10, 1965). Alături de acel studiu a fost imprimat, în facsimil, şi certificatul de naştere al unicului fiu al poetului, Alexandru, care s-a născut la Craiova, la 13 august 1895 (mama copilului fiind tismăneană, din celebra familie de editori, librari şi tipografi Şteflea). Alexandru Coşbuc va fi printre cei dintâi posesori de automobile, din Regatul Român, şi va muri, la 20 de ani, într-un accident sumbru, la 26 august 1915, la ieşirea din oraşul Băileşti – accident care va afecta, în chip cu totul tragic şi viaţa tatălui său.

Prof. univ. dr. Florea Firan a devenit un autor cu totul reprezentativ, prin volumele, corespondenţa, dicţionarele, profilurile şi portretele sale, gândite de-a lungul anilor şi, iată, deceniilor, autor al unui esenţial „LAROUSSE OLTENESC” (fericită expresie, pe care i-a creat-o Marin Sorescu, într-una din cronicile închinate activităţii criticului şi eseistului nostru). Fiecare regiune istorică a Româ­niei ar trebui să aibă, duse „ardeleneşte” la capăt, cum spunea L. Blaga, o bio şi bibliografie a personalităţilor lor culturale şi istorice. Florea Firan şi-a petrecut o parte din copilărie şi adolescenţă în Transilvania, apoi în Oltenia (însă, iată, şi şase ani la Roma, Perugia, Florenţa, Bologna), cu gândul la o enciclopedie – un „LAROUSSE”, atât al oltenilor din Ţară, cât şi al celor de pretutindeni, personalităţi cu vocaţie împlinită. Oltenii – ca meridionali şi imigranţi – înlăuntrul românilor.