Jurcan – examen în fața a 121.000 de alegători


Jurcan_dorel_campanie1Locuitorii din localitățile componente Colegiului senatorial nr 3 – Rm. Vâlcea, Mihăești, Govora, Ocnele Mari, Vlădești, Păușești Măglași, Olănești au luat și în campanie  contact cu senatorul Jurcan. Au văzut că timp de patru ani acesta nu a stat degeaba în Parlamentul României. A fost acuzat de cele mai multe ori că nu „se laudă” la televizor sau prin ziare cu ce a făcut și a dres. Raportul său din Senat este unul care îi face cinste – 36  de iniţiative legislative, 4 au devenit legi, iar una este în curs, fiind deja adoptată la Senat. Cum spunea cineva deunăzi …tace și le coace! Jurcan nu s-a băgat în scandaluri, nu a generat momente tensionate, s-a dovedit a fi mai tot timpul cel care cedează primul într-un conflict. Bunul simț, experiența parlamentară și managerială sunt punctele forte din CV-ul său care-l recomandă pentru un nou mandat de senator. Are de trecut un examen greu în fața celor 7 localități componente ale Colegiului Senatorial nr 3, adică circa 121.000 de alăgători.

Campania lui Jurcan a fost, de asemenea, una lipsită de incidente și-a promovat proiectele din programul electoral, singur sau alături de cei doi colegi ai săi,  Aurelian Pavelescu – candidat pentru funcția de deputat în Colegiul Rm. Vâlcea Sud și Romeo Rădulescu – candidat pentru funcția de deputat în Colegiul Rm. Vâlcea Nord.