Iubitorii fotbalului sunt aşteptaţi la Derby de Vâlcea


• CSM – Damila Măciuca se joacă joi, de la ora 18.00, pe Stadionul „Municipal” din Râmnic
 

Cu două etape rămase de disputat din actuala stagiune a ligii secunde de fotbal, situaţia la vârful clasamentului nu este încă „tranşată”, trei echipe luptându-se pentru ocuparea primelor două poziţii, locuri care asigură promovarea în Liga I. Printre acestea se află şi Damila Măciuca, formaţia vâlceană aflându-se pe ultima treaptă a podiumului, cu 41 de puncte acumulate până în acest moment, la două „lungimi” în urma bănăţenilor de la ACS Poli Timişoara şi la patru de braşovenii de la Corona. Însă, cum din cele două etape care mai sunt programate liderul Corona va evolua doar într-una, pe un teren unde se câştigă greu puncte, la FCM Târgu Mureş (ulterior, în ultima rundă, braşovenii vor fi nevoiţi să stea, neavând adversar), iar ACS Poli Timişoara va avea de asemenea meciuri dificile, mai întâi la FC Maramureş Baia Mare (o echipă care se luptă de la distanţă cu FC Olt Slatina pentru evitarea retrogradării) şi apoi teren propriu cu incomoda FC Bihor Oradea, întreaga suflare din preajma Damilei speră la înfăpturiea marii minuni. Pentru aceasta, fotbaliştii pregătiţi de Claudiu Niculescu trebuie să câştige cele două jocuri pe care le mai au de disputat (joi, 30 mai, în deplasare la CSM, iar apoi, pe 5 iunie, „acasă” cu FC Argeş) şi, în varianta cea mai simplă, Corona să nu se impună, tot joi, pe terenul ardelenilor de la FCM Târgu Mureş.
 

Lupta pentru puncte şi orgolii
 

Însă, până la rezolvarea acestor calcule destul de complicate, în care evoluţia echipelor în clasament (cel puţin în cazul Damilei) este condiţionată şi de rezultatele adversarelor, meciul de joi de pe Stadionul „Municipal” are o importanţă aparte, reprezentând un adevărat derby al celor mai puternice echipe din fotbalul vâlcean, singurele care activează în ceea ce se numeşte fotbalul profesionist din România. „Verzii” de la Damila vin decişi să câştige în Zăvoi, în primul rând pentru că au nevoie de cele trei puncte pentru a se menţine în „cărţile” promovării, dar, poate dintr-un motiv la fel de important, doresc să îşi apere blazonul în faţa unei formaţii care a reprezentat, până sezonul trecut, echipa „fanion” a judeţului nostru. Asemenea celor de la Măciuca, fotbaliştii gazdelor sunt pregătiţi să dea tot ce au mai bun pe teren, numai să obţină un rezultat similar cu cel din tur, atunci când, pe stadionul din Drăgăşani, s-au impus la limită (scor 1-0) în faţa Damilei pregătită în acel moment de Erik Lincar.
 

Războiul psihologic a început de peste o săptămână. Armele folosite: declaraţiile
 

Pornind de la oamenii din conducerea celor două cluburi şi până la fotbalişti, reprezentanţii ambelor tabere au oferit tot felul de declaraţii în ultimele opt-zece zile, începând cu unele mai calme, în stilul „cel mai bun să câştige” (Florian Pârvu, CSM), până la altele mai arţăgoase, din care se vede dorinţa imensă de a câştiga existentă în fiecare din cele două tabere. Prezentăm, mai jos, diverse opinii ale „actorilor” meciului de joi, cei care, din teren, de pe banca tehnică sau din tribuna oficială vor trăi cu certitudine la cote maxime partida.
 

Munteanu: „Mergem în groapa cu lei să ieşim învingători”
 

Preşedintele FC Damila, Lucian Munteanu, a vorbit despre importanţa meciului de joi, subliniind că acesta este capital pentru promovarea echipei sale în Liga I. De asemenea, oficialul grupării din sudul judeţului nostru este conştient că municipalii îşi vor da viaţa pe teren, orgoliile gazdelor fiind foarte mari: „Penultima etapă vom juca în Zăvoi, cu CSM Râmnicu Vâlcea, şi ştim că nu vom fi primiţi cu flori. Ei alcătuiesc o echipă bună care poate să bată orice formaţie atunci când este nevoie. În ultima vreme, au trecut printr-o perioadă mai puţin fastă, au avut şi câţiva jucători titulari indisponibili, deşi erau apţi din punct de vedere sportiv. Poate că, şi din acest motiv, nu au fost foarte concentraţi la ultimele jocuri (n.red. cu Timişoara, Mioveni şi Corona). Acum ei se regrupează, jucătorii cu probleme au revenit, sunt conectaţi la meciurile pe care le mai au de disputat şi cu siguranţă le va reveni şi ambiţia. Acest fapt este un lucru pozitiv din punct de vedere sportiv şi sperăm să avem o partidă frumoasă în Zăvoi. Noi vom juca la Râmnicu Vâlcea la fel cum am făcut-o în toate meciurile de până acum, adică focusaţi la meci, în limitele sportivităţii impuse de fair-play-ul jocului de fotbal. Pentru noi, meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea a devenit capital şi trebuie să câştigăm neapărat în Zăvoi. Mergem în groapa cu lei să ieşim învingători!”
 

Pelici: „De fiecare dată intrăm să dăm totul”


Antrenorul celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, Alexandru Pelici, a declarat, la finalul săptămânii trecute, după rezultatul „alb” de egalitate obţinut la Slatina, că se bucură de concurenţa care există în fotbalul vâlcean, însă consideră că publicul a fost foarte nedrept cu fotbaliştii săi după meciul în faţa Coronei, când eşecul municipalilor i-a adus pe braşoveni foarte aproape de promovare, în detrimentul Damilei: „În fotbalul vâlcean este o rivalitate dusă dincolo de limitele fair-play-ului, existând tot felul de speculaţii vis-a-vis de meciul nostru cu Damila. Nu se pune problema de a fi motivat sau de a nu fi motivat. În fiecare meci noi intrăm să dăm totul pe teren, încercând să jucăm cât de bine putem. Uneori ne-a ieşit, alteori nu, dar niciodată nu am intrat cu gândul de a face figuraţie. Indiferent de rezultatul din meciul cu Damila, vom fi numiţi cumva, de unii sau alţii. Rivalitatea e bună, dar în limite, nu să fim făcuţi blatişti. Am trăit clipe de groază în meciul cu Corona, când jucătorii au fost înjuraţi din primul până în ultimul moment”.
 

Niculescu: „Ştiu cel mai bine ce înseamnă un derby”
 

De partea cealaltă, antrenorul oaspeţilor de joi, Claudiu Niculescu, a afirmat că va pregăti meciul cu CSM ca pe unul normal, chiar dacă ştie importanţa enormă a acestuia. În plus, tehnicianul Damilei a mai adăugat că partida nu i se pare un derby, având în vedere poziţiile celor două echipe în clasament: „Meciul cu CSM îl voi pregăti la fel ca şi pe celelalte. Nu mă interesează rivalităţile locale, eu sunt preocupat de echipa mea, vreau ca băieţii să fie sănătoşi, apţi de joc, iar joi să câştige cel mai bun. Eu ştiu cel mai bine ce înseamnă un derby, am jucat în atâtea în cariera mea de fotbalist”.
 

Rufă este convins că municipalii vor câştiga şi ştie deja cui va dedica victoria în faţa Damilei: primarului Frâncu
 

Omul cu banii de la CSM Râmnicu Vâlcea, Cătălin Rufă, are mare încredere în fotbaliştii pregătiţi de Alexandru Pelici, considerând că nici nu e nevoie să le promită vreo primă ca ei să intre pregătiţi pentru a se impune în faţa marilor rivali pe plan judeţean. De asemenea, patronul clubului din Zăvoi a anunţat numele persoanei căreia îi va dedica succesul sigur, în opinia sa, obţinut cu Damila: tocmai primarului suspendat al Râmnicului, Emilian Frâncu. Rufă şi-a motivat gestul subliniind că fără aportul pe care edilul l-a avut în cele zece luni de mandat, Clubul Sportiv Municipal poate nici nu mai exista în Zăvoi: „Jucătorii vor face totul pentru o victorie contra Damilei, toţi sunt foarte motivaţi, cred că nici nu mai trebuie să le ofer vreo primă. Nu întâmplător, în tur, CSM a făcut cel mai bun joc al său tocmai la Drăgăşani. La fel şi acum, după atâtea discuţii apărute în urma jocului cu Corona, când s-a pus atâta presiune pe ei doar pentru a obţine un rezultat care să ajute Damila, toţi jucătorii sunt foarte înrăiţi. Oricum, nu vom juca şi noi şi Damila în Liga a II-a în Zăvoi, m-am săturat de aceste tensiuni. Lumea trebuie să înţeleagă că pe mine mă interesează doar echipa mea, nu Damila sau altele” (…) „Domnul Frâncu ne-a ajutat foarte mult, a fost alături de noi, nu ştiu dacă CSM mai era la Râmnicu Vâlcea fără dânsul. Eu, personal, vreau să îi dedicăm victoria”.
 

Niţu: „Am jucători de calitate, îmi e teamă doar să nu li se rupă picioarele din prea multă înverşunare”
 

Aşa cum era de aşteptat, şi Dan Niţu, patronul Damilei, are încredere maximă în fotbaliştii săi, afirmând că aceştia trebuie să se lupte până la final pentru şansa pe care o au de a ocupa locul secund. Însă, senatorul vâlcean a afirmat, într-un interviu oferit pentru liga2.prosport.ro, că este posibil ca Damila să promoveze în Liga I şi de pe locul al treilea: „Dacă vâlcenii vor să aibă o echipă serioasă de Liga I, atunci să vină la stadion şi să ne susţină! Am jucători de calitate, îmi e teamă doar să nu li se rupă picioarele din prea multă înverşunare. Cred că putem promova şi de pe locul trei, dar avem şanse reale şi la locul doi. Chiar dacă primim licenţa pentru Liga I pe stadionul din Piteşti, eu vreau să jucăm în Zăvoi, pentru că putem primi derogare în primul an”.
  

Melcea: „Pentru mine, meciul de joi va avea o încărcătură emoţională”
  

Unul dintre mijlocaşii Damilei, Iosif Melcea, a spus că revine cu drag pe stadionul echipei pentru care a evoluat mai mulţi ani, afirmând că, pentru el, partida va avea o încărcătură emoţională aparte: „Meciul de joi este unul cu încărcătură emoţională pentru că eu am jucat mai mulţi ani la Vâlcea şi acolo este un public deosebit. În perioada când am activat în Zăvoi, spectatorii au fost aproape de mine şi m-au încurajat permanent, de aceea, pentru mine, publicul vâlcean este unul special. Mi-aş dori să marchez un gol şi să câştigăm. Cred că judeţul nostru are o tradiţie în fotbal şi merită să aibă o echipă în Liga I”.
 

Cine vrea să vadă meciul trebuie să vină la stadion. Partida nu va fi televizată
 

Anticipând numărul mare de împătimiţi ai fotbalului care vor dori să asiste la meciul orgolilor din fotbalul vâlcean (mai ales în condiţiile în care partida nu va fi transmisă de nici un post de televiziune), oficialii de la CSM Râmnicu Vâlcea au decis să introducă, pentru a doua oară în acest sezon, biletele de acces. Astfel, cei interesaţi trebuie să ştie că cel mai ieftin tichet costă 10 lei şi este valabil pentru Tribuna a II-a. Alte tarife sunt: 20 lei (Tribuna I) şi 50 lei (Tribuna VIP).
 

Programul etapei a XXIX-a
 

Joi, 30 mai, ora 18.00:

CSM Râmnicu Vâlcea – Damila Măciuca

FC Maramureş Baia Mare – ACS Poli Timişoara

FC Bihor Oradea – UTA Arad

FC Argeş Piteşti – FC Olt Slatina

Vineri, 31 mai, ora 18.00:

FCM Târgu Mureş – Corona Braşov

Voinţa Sibiu – CS Mioveni nu se dispută

Luceafărul Oradea va sta
 

Programul etapei a XXX-a (ultima)
 

Miercuri, 5 iunie, ora 18.00:

Damila Măciuca – FC Argeş Piteşti

ACS Poli Timişoara – FC Bihor Oradea

Luceafărul Oradea – CSM Râmnicu Vâlcea

CS Mioveni – FC Maramureş Baia Mare

FC Olt Slatina – FCM Târgu Mureş

Corona Braşov şi UTA Arad vor sta
 

Clasament
 

#        Echipă                  M      V       E       Π       Glv.            P

1.Corona Braşov            23      13      6        4        37-20          45

2.Poli Timişoara             22      12      7        3        37-17          43

3.Damila Măciuca           22      12      5        5        32-20          41

4.UTA Arad                   23      10      7        6        26-15          37

5.FC Bihor Oradea          22      8        8        6        32-27          32

6.FCM Tg. Mureş           22      9        5        8        28-25          32

7.FC Argeş Piteşti          22      9        4        9        33-28          31

8.CS Mioveni                23      6        11      6        26-23          29

9.CSM Rm. Vâlcea         22      8        4        10      24-27          28

10.Luceafărul Oradea     23      6        8        9        24-30          26

11.FC Maramureş           23      5        7        11      20-34          22

12.FC Olt Slatina           22      3        10      9        21-28          19

13.Unirea Alba Iulia        23      3        2        18      12-55          11

14.Voinţa Sibiu              0        0        0        0        0-0              0

15.FC Timişoara             0        0        0        0        0-0              0

*locurile 1-2 promovează în Liga I, iar 12-15 retrogradează în Liga a III-a